Vacanță de primăvară prelungită, dar nu pentru toată lumea – vezi ultimele modificări

0

Ministerul Educației a decis joi să păstreze prelungirea vacanței de primăvară pentru toată luna aprilie – 2 aprilie – 4 mai. Excepție fac elevii din clasele a VIII-a și a XII-a, care vor face ore online în perioada 12-30 aprilie și vor avea vacanțele stabilite inițial pentru Paștele catolic, respectiv cel ortodox.

O altă decizie importantă este că examenele de Evaluare națională și Bacalaureat vor avea loc la datele deja stabilite, iar semestrul doi să fie redus cu o săptămână, dar fără a se face ore de recuperare. Anul școlar se va încheia pe 25 iunie, pentru toți elevii mai puțin cei de clasa a opta.

Află de la Lucia Cojocaru, președintele Sindicatului Liber din Învățământul Preuniversitar Clujean care au fost argumentele acestor schimbări, dar și care este poziția cadrelor didactice cu privire la ele. Lucia Cojocaru a fost în direct la România via Cluj.

Cadrele didactice, părinții, dar și elevii au fost cei care au provocat această schimbare oficială. Într-o a adresă a Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, trimisă Ministerului Educației miercuri, 24 martie, se arăta:

  • În opinia majorității celor care ne-au solicitat să intervenim pentru a se renunța la ideea modificării structurii anului școlar, se creează un stres suplimentar, atât pentru personalul didactic, dar mai ales pentru elevii din clasele a VIII-a și a XII-a/XIII-a, al căror program de pregătire va fi cel mai afectat.
  • De asemenea, trebuie avut în vedere că vor fi afectați și elevii din învățământul profesional și tehnic care vor fi nevoiți să meargă la școală până la finalul lunii iulie.
  • Totodată, nu trebuie uitat că luna iulie este o perioadă în care pot fi temperaturi caniculare, ceea ce va avea grave repercusiuni asupra elevilor ce ar susține evaluarea națională de la finalul clasei a VIII-a în acel interval. De asemenea, nu trebuie neglijat nici faptul că temperaturile ridicate din luna iunie vor afecta și elevii care vor veni la cursuri.

 

banner