Consiliul Județean Cluj va continua să sprijine partenerii săi din Republica Moldova pe drumul spre Uniunea Europeană. Declarația a fost făcută de vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, Vákár István, la Forumul Economic de la Chișinău.
Forumul a reunit aproape 400 de participanți, în frunte cu Alteța Sa Regală Principele Radu al României, cu președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, cu prim-ministrul Moldovei, Dorin Recean, împreună cu membri ai Guvernelor din București și din Chișinău și cu membri ai Parlamentului European, ai Parlamentului României și ai Parlamentului Moldovei.
Au participat și reprezentanți ai autorităților regionale și locale, ambasadori, reprezentanți ai universităților și antreprenori din Moldova, România, Italia, Polonia și Germania. Consiliul Județean Cluj este înfrățit cu Consiliul Raional Hâncești.
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: