Vinul Coroanei sau povestea soiului Feteasca Regală

0

Unul dintre cele mai valoroase soiuri românești de struguri este Feteasca Regală. Soiul a fost denumit astfel în onoarea Regelui Ferdinand I al României, iar oenologii din perioada interbelică au denumit vinul produs din acest fel de struguri a fost denumit Vinul Coroanei.

Unii dintre specialiști spun că soiul Feteasca Regală ar fi rezultatul unei hibridizări naturale între Feteasca Albă și Frâncușă, în timp ce alții afirmă că hibridizarea s-ar fi produs în mod natural între Feteasca Albă și Grasa de Cotnari. Soiul de struguri a fost atestat prima oară în anul 1920, în satul Daneș, lângă Sighișoara. În anul 1928, în cadrul unei expoziții organizate în București, a fost prezentat sub denumirea de Fetească Regală.

Este vorba de un soi cu vigoare mare de creștere, rezistent la ger. El se reface rapid după accidente climatice. Greutatea medie a unui strugure este cuprinsă între 70 și 150 de grame, iar tăria alcoolică este moderată.

Vinul produs în Transilvania are aciditate mai ridicată, iar savoarea este una aparte. Aroma este una originală, de tip floral. Vinul produs din Feteasca Regală poate fi folosit și drept materie primă pentru spumante sau pentru vinars.

Soiul este răspândit în întreaga țară.

Vinul bun este întotdeauna mai apreciat dacă este servit alături de o brânză de calitate foarte bună. Așa este brânza maturată produsă de fermierii locali din comuna sălăjeană Sâg. Fabrica de brânză din Sâg a fost dezvoltată în parteneriat cu specialiștii Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, în cadrul unui proiect al GAL Poarta Transilvaniei.


banner