Centenarul nașterii Regelui Mihai I a inclus și o vizită oficială a Alteței Sale Regale Principelui Radu al României în Slovacia, în intervalul 8-10 noiembrie. Și aceasta în contextul în care teritoriul Slovaciei a fost eliberat de sub ocupația nazistă prin efortul Armatei Regale Române, în perioada 1944 – 1945, sub comanda Regelui Mihai I.
ASR Principele Radu al României s-a întâlnit cu membrii conducerii Crucii Roșii din Slovacia. Întâlnirea a avut loc în contextul în care Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române, conduce Crucea Roșie din România. La întâlnirea din Bratislava a luat parte și ambasadorul României în Slovacia, ES Călin Fabian. În cadrul întâlnirii, a fost discutată posibilitatea aprofundării cooperării bilaterale între cele două organizații naționale ale Crucii Roșii.
Echipa Via Cluj TV a fost desemnată de Familia Regală a României pentru a acoperi mediatic acest eveniment.
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: