Wello, aplicația care îi ajută pe copii să trăiască sănătos

0

Un clujean a creat o aplicație care îi ajută pe copiii cu probleme de greutate să trăiască sănătos. Wello este creația lui Sveatoslav Vizitiu, iar aplicația este dezvoltată cu ajutorul financiar al Comisiei Europene.

Wello poate fi instalată gratuit pe telefonul mobil. Aplicația include jocuri în care copiii acumulează puncte dacă au activitate fizică. Cu ajutorul altor jocuri, ei învață cum să se hrănească sănătos. Datele colectate sunt puse la dispoziția părinților. Aceștia pot vedea dacă micuții au făcut suficientă mișcare sau nu și dacă au mâncat corect sau nu.

Aplicația, cu ajutorul unor medici nutriționiști și al unor algoritmi de inteligență artificială, îi ajută pe părinți să alcătuiască un plan nutrițional corect. Mai multe detalii despre această aplicație aflați din din emisiunea Buzz IT, realizată de Claudiu Pădurean.

banner