Zetea, țuica diplomaților sau povestea unui brand cu o istorie de mai mult de un secol

0

Unul dintre cele mai cunoscute branduri de distilat din Transilvania este Zetea. Aceasta este cunoscută drept țuica sau pălinca diplomaților, pentru că, datorită prezentării deosebite, produsele lui Silviu Zetea au devenit cadouri oferite de reprezentanții României în întreaga lume celor pe care doresc să îi impresioneze.

Compania fondată de Silviu Zetea produce țuică, adică distilat doar din prune, pălincă sau horincă, produse din orice fructe sau amestec de fructe, dar și vinars, adică distilat din vin. Există și alte preparate alcoolice pe care românii le pot cumpăra sub brandul Zetea.

Povestea brandului a început acum mai mult de un secol. Pe la 1900, bunicul lui Silviu Zetea, Ioan, a fondat o pălincie în satul Viile Apei, în zona cunoscută sub numele de Pe Groapă. Povestea pălinciilor de familie a fost continuată de fiul său, Valer Zetea, care a construit astfel de instalații în Viile Apei, Viile Racșei și Medieșu Aurit. Copiii săi au continuat tradiția, iar fiul său cel mic, Silviu Zetea, a preluat pălincia din Medieșu Aurit.

Tradiția de familie s-a transformat într-o afacere după căderea comunismului. Silviu Zetea a înființat o companie privată, care a primit numele familiei sale. Zetea a devenit marcă înregistrată din 1994.

Ulterior, vechile rețete de pălincă, horincă sau țuică au devenit produse apreciate, prezentate spectaculos în sticle alese cu mult simț estetic, care sunt însoțite de o poveste fascinantă. Acestea au fost ingredientele unei afaceri de succes, care este continuată azi de Silviu Zetea.

Aflați detaliile acestei povești de succes din emisiunea Business Cafe.


banner