Eugen Neagoe, înaintea debutului în Cupa României: “Tratăm cu mare responsabilitate competiția”

0

Fotbaliștii Universității Cluj vor întâlni joi, 29 septembrie, în deplasare, formația Concordia Chiajna, în playoff-ul noii ediții a Cupei României. Competiția națională se va desfășura într-un format diferit față de stagiunile precedente, astfel încât, în cazul unei victorii, clujenii vor fi calificați în grupe.

Antrenorul “studenților”, Eugen Neagoe, a vorbit, în conferința de presă premergătoare acestei partide, despre modul în care și-a pregătit elevii pentru următoarele confruntări, atât în Cupa României, cât și în campionat.

“Suntem în fața unui joc important pentru noi, chiar dacă jucăm cu o echipă de Liga a II-a, chiar dacă în altă competiție. Din păcate, pentru mine și pentru echipă, este al șaselea meci de când suntem împreună și nu am reușit încă să jucăm pe Cluj Arena. Urmează și meciul de la Botoșani, tot în deplasare. […] Sper să facem un joc bun la Chiajna, să ne calificăm în Cupa României și să reușim să câștigăm la Botoșani. Tratăm cu mare responsabilitate competiția, vom vedea ce adversări vom avea în grupe, însă este foarte important să mergem mai departe. […] Trică este noul antrenor de la Chiajna, este un antrenor ambițios, cu siguranță își doresc să meargă mai departe. Au jucători experimentați, Rusescu este unul dintre jucătorii care ne va aștepta mâine seară”, a declarat Eugen Neagoe.

Tescan nu are nevoie de operație, Thiam va debuta pentru clujeni

“Thiam va face parte din lot, chiar dacă este în urmă cu pregătirea fizică. Astăzi am primit o veste bună. În cazul lui Tescan, nu va fi nevoie de o operație, sper să îl avem cât mai curând alături de noi. […] Pentru jocul de mâine și cel de la Botoșani, Pițian și Romeo nu vor face parte din lot”, a adăugat tehnicianul Univeristății Cluj.

Întreaga conferință de presă, în cadrul căreia a participat și portarul transferat în urmă cu trei săptămâni în lotul ardelenilor, Plamen Iliev, poate fi urmărită aici:

“Ne așteaptă două meciuri dificile, jucăm în deplasare și sper să facem o treabă bună. Cred că suntem pregătiți, am avut două săptămâni bune de antrenamente. […] La un club precum ‘U’ Cluj, Cupa este un obiectiv în fiecare an. Nu există nicio scuză pentru noi, trebuie să facem meciuri bune și să mergem mai departe”, a declarat Plameni Iliev.

‘U’ Cluj vine după două victorii consecutive obținute în Superliga, primele de la revenirea printre cele mai bune echipe ale fotbalului românesc. Elevii lui Neagoe au câștigat ambele partide cu scorul de 1-0, împotriva formațiilor CS Mioveni, respectiv Chindia Târgoviște. La momentul actual, clujenii se află pe poziția a 13-a a clasamentului, cu 10 puncte obținute, în 11 meciuri disputate.

Duelul dintre Concordia Chiajna și Universitatea Cluj va începe la ora 18:45 și va putea fi urmărit, în direct, pe Digi Sport 1 și pe Prima Sport 1.

VEZI ȘI:

Eugen Neagoe, după a doua victorie din Superliga: “Mi-aș fi dorit să fiu mult mai liniștit”

“Studenții” au spart gheața – ‘U’ Cluj obține primul succes în Superliga

Eugen Neagoe, despre suspendarea echipei de pe Cluj Arena: “Nu știu dacă este o decizie corectă”