Guvernul va verifica proiectele care au fost vândute după câștigarea finanțărilor din programul Start-Up Nation

0

Ministerul Antreprenoriatului și Turismului (MAT) a lansat, miercuri, o atenționare privind vânzarea și cumpărarea firmelor preselectate pentru finanțările de maximum 200.000 de lei fiecare, în programul Startup Nation, în condițiile în care, în perioada aceasta, au apărut pe rețelele sociale o serie de anunțuri de vânzare a unor „firme câștigătoare”, potrivit startupcafe.ro

MAT a publicat un avertisment care dorește să descurajeze practica vânzării de firme care au fost selectate în program, dar încă nu au semnat contractul de finanțare, și îndeamnă cumpărătorii să fie atenți la validitatea acestor oferte.

„Nu vă lăsați păcăliți! Programele de finanțare pe care le punem la dispoziție sunt dedicate antreprenorilor de bună credință, care doresc să clădească un viitor mai bun și prosper atât pe ei, cât și pentru generațiile viitoare ale României. Nicidecum nu îi vizează pe cei care doresc să facă bișniță și profit peste noapte, prin încercarea de păcălire statului și a cumpărătorului! Tocmai, pentru a evita astfel de situații, pe care până acum nu ne-am dorit să le punem în lumină, fiind cazuri izolate, am ales să fim precauți. Drept urmare, am realizat procedurile programelor de așa natură încât comercializarea cererilor de finanțare sau a firmelor beneficiare de granturi să nu poată fi posibilă fără consecințe: rezilierea contractului de finanțare”, a declarat ministrul antreprenoriatului și turismului, Constantin-Daniel Cadariu.

Programul Start-up Nation oferă antreprenorilor români posibilitatea de a beneficia de granturi pentru firmele nou înființate, în condițiile prevăzute în procedura de implementare.

Articol redactat de Timea Piper  

Nu pierde nimic: Urmărește Via Cluj TV și pe Google News!

VEZI ȘI:

Accelerator pentru startup-uri din Sănătate și Științele vieții – vezi până când te poți înscrie

Eveniment „Digital Up – Dezvoltare Antreprenorială pentru IMM-uri” la Cluj – Află cine sunt invitații speciali

Primul centru de formare, integrare profesională și sprijin pentru antreprenorii francofoni, deschis la Cluj

 

banner