Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca înregistrează un interes fără precedent la admiterea pentru programele de licență cu predare în limba franceză și engleză. În acest an, 3.152 de candidați din 96 de țări au aplicat pentru cele 605 locuri disponibile la specializările Medicină, Medicină Dentară și Farmacie.
Cele mai multe cereri au venit din Franța, Germania, Elveția, Canada, Tunisia, Belgia, Israel, Marea Britanie, Maroc și Algeria, confirmând statutul universității drept una dintre cele mai căutate instituții medicale din Europa Centrală și de Est.
Distribuția locurilor și a candidaților:
-
Medicină – 400 de locuri, cu 1.282 de dosare depuse;
-
Medicină Dentară – 125 de locuri, 1.184 de candidați înscriși. Concurența cea mai mare a fost la linia franceză, cu 13 candidați pe loc;
-
Farmacie (limba franceză) – 80 de locuri, 111 candidați.
Prin acest număr impresionant de înscrieri, admiterea la UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca confirmă atractivitatea programelor sale în limbi de circulație internațională pentru tinerii din întreaga lume.
„Urăm bun venit noii generații de studenți internaționali ai UMF «Iuliu Hațieganu» Cluj-Napoca!”, a transmis instituția.
Vezi și: Ziua Internațională a Pisicii – o sărbătoare globală a iubitorilor de feline
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: