Primăria municipiului Cluj-Napoca a lansat în consultare publică, în perioada 6 – 20 noiembrie 2025, Planul Urbanistic Zonal (PUZ) aferent proiectului „Tren metropolitan Cluj – Etapa 1 a sistemului de transport metropolitan Cluj”. Proiectul de hotărâre a fost înregistrat la Primarul Municipiului Cluj-Napoca și a primit aviz favorabil preliminar din partea Arhitectului Șef al Județului Cluj pe 2 iunie 2025. Următorul pas este examinarea și aprobarea documentației de către Consiliul Local într-o ședință ordinară.
Obiectul acestei consultări îl constituie proiectul de hotărâre care vizează aprobarea PUZ pentru Trenul Metropolitan Gilău–Florești–Cluj-Napoca–Baciu–Apahida–Jucu–Bonțida – Etapa 1 a sistemului de transport metropolitan Cluj, Magistrala 1 de Metrou și Tren Metropolitan, inclusiv legătura dintre acestea – Componenta 1: Magistrala 1 de Metrou.
Documentația definește traseul, zonele de intervenție și reglementările urbanistice necesare pentru implementarea trenului metropolitan Cluj, un proiect de mobilitate integrată care va conecta municipiul cu localitățile Gârbău, Baciu, Apahida, Jucu și Bonțida, potrivit media9.ro.
Etapa consultării publice se desfășoară în perioada 6 – 20 noiembrie 2025. Persoanele interesate pot trimite propunerile, sugestiile sau opiniile cu privire la proiectul de act normativ la adresa de e-mail: consultarepublica@primariaclujnapoca.ro sau pot înregistra adrese scrise la Serviciul Centrul de Informare pentru Cetățeni, str. Moților, nr. 7 sau la orice primărie de cartier.
Investiția urmărește construcția, echiparea și punerea în funcțiune a unei linii de metrou ușor de 21,1 km în zona metropolitană Cluj-Napoca, cu 19 stații și un depou, pentru a integra regiunea într-un sistem urban coerent și eficient.
Principalele obiective includ:
-
Creșterea atractivității și accesibilității transportului public metropolitan.
-
Stimularea dezvoltării socio-economice pe axa est-vest a orașului.
-
Reducerea impactului negativ al transportului rutier asupra mediului, prin mutarea unei părți a traficului pe axul durabil subteran, contribuind la diminuarea poluării și a zgomotului.
Proiectul este finanțat din fonduri europene și prevede, pe lângă infrastructura feroviară modernizată, și facilități pentru călători: 8 parcări de tip park&ride, 5 pasaje denivelate, spații de așteptare moderne, toalete și puncte de vânzare bilete.
Zona reglementată specific infrastructurii feroviare prin acest PUZ ocupă aproximativ 60 de hectare, delimitate conform deciziei de expropriere din aprilie 2024.
Vezi și:
Primăria Cluj-Napoca cumpără Palatul Telefoanelor – O parte din clădire ar putea deveni muzeu
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos:


















