Un accident rutier a avut loc, astăzi, 16 aprilie 2026, pe strada Plopilor din municipiul Cluj-Napoca, unde pompierii din cadrul Detașamentului 2 au intervenit de urgență.
În incident au fost implicate două autoturisme, însă, din fericire, nu au existat victime încarcerate. La fața locului au fost evaluate două femei și o minoră în vârstă de aproximativ 11 ani, toate prezentând afecțiuni ușoare.
După acordarea primului ajutor, echipajele medicale au decis transportarea celor trei persoane la spital pentru investigații suplimentare.
La intervenție au participat o autospecială echipată cu modul de descarcerare, o ambulanță SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ).
Vezi și:
Educație sexuală pentru părinți conștienți, cum vorbim cu copiii despre corp, limite și relații
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos:


















