Fotbalistul Universității Cluj, Alexandru Chipciu, a fost întrebat, înaintea partidei pe care “studenții” au disputat-o sâmbătă, 6 mai, pe terenul formației FC Botoșani și în urma căreia au înregistrat o remiză, scor 0-0, dacă este dezamăgit de faptul că, în cazul în care echipa ar cuceri trofeul Cupei României, aceasta nu va putea participa în cupele europene, deoarece nu a obținut licența UEFA pentru disputarea meciurilor oficiale în competițiile internaționale.
Deși este un jucător care a evoluat, timp de mai multe sezoane, în cele mai puternice turnee internaționale de pe bătrânul continent, căpitanul clujenilor a oferit un răspuns surprinzător cu privire la posibilitatea ca “U” Cluj să participe, din această vară, într-o competiție precum UEFA Conference League (UECL).
Chipciu a explicat faptul că, din punctul său de vedere, o echipă care se luptă pentru salvarea de la retrogradare nu este încă pregătită să facă față adversarilor din Europa și că mai mult ar fi încurcată într-un astfel de scenariu, motiv pentru care crede că o dezvoltare progresivă este mult mai eficientă pentru viitoarele rezultate ale clubului clujean.
“Un club trebuie să crească progresiv, să facă lucrurile cum trebuie”
“Mă mai certam cu (Dan) Nistor, îi ziceam că noi jucăm pentru salvarea de la retrogradare, iar el voia să jucăm în Europa. Mi se pare că un club trebuie să crească progresiv, să aibă un lot pregătit pentru Europa, să facă lucrurile cum trebuie. Mă gândesc și la un scenariu în care noi luăm Cupa, ajungem în Europa și jucăm în preliminarii, la începutul sezonului următor. N-am avea nici lotul făcut, mai mult ne-ar da peste cap. […] Dacă îți construiești o echipă care poate face ceva în Europa, cred că ar fi un plus. Dar, în cazul ăsta, cred că ar trebui să se stabilizeze clubul în Liga 1, să aibă câțiva ani aici, după care să își propună obiective și mai mărețe. Au fost multe cluburi românești care au ajuns, forțate, în față, iar apoi s-au desființat sau au căzut în Liga a IV-a”, a declarat Alex Chipciu.
Declarațiile făcute de jucătorul grupării ardelene pot fi urmărite în materialul de mai jos.
Pentru elevii lui Ioan Ovidiu Sabău, urmează, în fața fanilor de pe Cluj Arena, duelul cu formația Chindia Târgoviște, în penultima etapă din playout-ul Superligii. Acesta va avea loc sâmbătă, 13 mai, de la ora 19:00.
Nu pierde nimic: Urmărește Via Cluj TV și pe Google News!
VEZI ȘI:
Alex Chipciu, despre un eventual baraj cu Dinamo: “Se poate întâmpla orice, nu vreau să mă gândesc la asta”
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: