Ultimele săptămâni de toamnă vin cu surprize mai puțin plăcute. Ploile vor fi prezente în cea mai mare parte a țării, iar temperaturile vor oscila, conform Administrației Naționale de Meteorologie.
În Transilvania, temperaturile diurne vor scădea de la medii în jurul a 13 grade Celsius, în ziua de 14 noiembrie, până în jurul a 5 grade Celsius, în 19 noiembrie. Ulterior, mediile maximelor vor creşte spre 9… 10 grade Celsius, în perioada 20 – 22 noiembrie, apoi până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni vor oscila uşor de la o zi la alta şi vor fi cuprinse între 4 şi 7 grade Celsius.
Mediile minimelor vor avea un parcurs similar cu cel al maximelor, astfel că vor creşte de la -2 grade Celsius, în prima zi a intervalului, la 5… 6 grade Celsius, în 16 noiembrie. După această dată, valorile termice vor scădea la zero grade Celsius, în data de 20 noiembrie. În a doua săptămână de prognoză mediile minimelor vor scădea treptat spre -2 grade Celsius, în 26 noiembrie. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi mare în zilele de 15 şi 16 noiembrie, apoi în zilele 18, 19, 22, 23 şi 24 noiembrie.
La munte, regimul termic va fi oscilant, cu medii ale maximelor cuprinse între -1 grad Celsius şi 7 grade Celsius, în intervalul 13 – 19 noiembrie, respectiv între 0 şi 5 grade Celsius, în perioada 20 – 26 noiembrie. Minimele se vor încadra între -5 şi 2 grade Celsius, între 13 şi 19 noiembrie, şi între -3 şi 0 grade Celsius în a doua săptămână de prognoză. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mare îndeosebi în intervalul 15 – 19 noiembrie, precum şi în zilele de 22, 23 şi 24 noiembrie.
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: