Au fost puse în vânzare biletele pentru meciurile finalei dintre U-BT și CSM Oradea – cât este prețul unui loc în BT Arena

0

U-BT Cluj-Napoca și CSM CSU Oradea se vor înfrunta din nou în marea finală a Ligii Naționale de Baschet Masculin (LNBM). Cele două echipe s-au întâlnit și în actul decisiv al sezonului 2020/2021, atunci când clujenii au reușit să se impună cu scorul general de 3-2 și să cucerească trofeul mult așteptat. Doi ani mai târziu, bihorenii au ocazia să își ia revanșa, în cazul în care se impun în seria disputată, de această dată, într-un sistem de “cel mai bun din șapte partide”.

De asemenea, formația orădeană va beneficia și de avantajul terenului propriu, deoarece a încheiat sezonul regulat pe prima poziție a fazei TOP 10. Astfel, primele două dueluri vor avea loc în Sala Polivalentă din Oradea, iar următoarele două în Cluj-Napoca. Ulterior, dacă va fi cazul, meciul cinci va fi găzduit tot în Oradea Arena, cel cu numărul șase în BT Arena, iar, în scenariul în care grupările ardelene ajung la un scor general de 3-3, confruntarea decisivă va avea loc pe terenul bihorenilor. Mai multe informații sunt disponibile AICI.

Primele două meciuri ale finalei sunt programate duminică, 14 mai, de la ora 17:00, respectiv marți, 16 mai, de la ora 18:00. Indiferent de rezultatele înregistrate la finalul acestora, cel puțin două partide vor fi găzduite și în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca. Reprezentanții Federației Române de Baschet (FRB) au stabilit că acestea vor avea loc sâmbătă, 20 mai, respectiv luni, 22 mai, însă ora de începere urmează să fie anunțată.

Deja au fost puse în vânzare biletele pentru meciurile din Cluj-Napoca

Cu toate acestea, clubul clujean a pus deja în vânzare biletele pentru cele două confruntări care, cu siguranță, vor fi disputate în fața propriilor fani. Persoanele care doresc să urmărească duelurile din tribunele BT Arena își pot cumpăra bilete prin accesarea celor două evenimente disponibile prin accesarea link-ului de AICI.

Prețul unui bilet este de 30 de lei, însă suporterii interesați de o experiență inedită pot opta și pentru varianta “Courtside Premium Seats”, care, pentru suma de 400 de lei, include numeroase beneficii și surprize din partea organziatorilor. Mai multe detalii despre pachetul complet pot fi găsite AICI.

Nu pierde nimic: Urmărește Via Cluj TV și pe Google News!

VEZI ȘI:

Mihai Silvășan, după calificarea în finala Ligii Naționale: “Am înțeles că, fără atitudinea corectă, putem fi învinși de oricine”

U-BT se impune categoric în Giulești și obține, pentru a treia oară consecutiv, calificarea în marea finală a Ligii Naționale

U-BT, învinsă la mare diferență în Sala Rapid – campioana nu a reușit să își asigure calificarea în finala Ligii Naționale