Austria va fi acționată în justiție pentru opunerea față de aderarea României și Bulgariei la Schengen

0

Parlamentul European a votat rezoluția prin care cere Consiliului UE acționarea în justiție a Austriei pentru că s-a opus aderării României și Bulgariei la Schengen, „fără nicio justificare de natură juridică”. Într-o rezoluție adoptată miercuri cu 526 voturi pentru, 57 voturi împotrivă și 42 abțineri, Parlamentul European subliniază că România și Bulgaria au îndeplinit deja cerințele necesare pentru a fi admise în spațiul Schengen, până la finalul anului 2023.

Este a cincea rezoluție care îndeamnă la aderarea României. Deputații transmit că regretă decizia Consiliului din decembrie anul trecut, când cererile de aderare ale ambelor țări au fost respinse „fără să fi fost prezentată nicio justificare de natură juridică legată de criteriile de aderare”

Rezoluția adoptată miercuri „subliniază necesitatea de a analiza posibilităţile actuale şi potenţiale viitoare de a sesiza Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, invitând Consiliul UE să ia măsuri pentru a evita utilizarea abuzivă a dreptului de veto”

De asemenea, solicită în mod formal Comisiei Europene să estimeze pierderile financiare, câștigurile nerealizate și daunele aduse mediului pe care România și Bulgaria le-au suferit din iunie 2011, în urma opoziției față de aderarea la Schengen, dar și să analizeze posibilele mecanisme de compensare a pierderilor financiare.

Faptul că România și Bulgaria se află încă în afara zonei de liberă circulație reprezintă o povară pentru întreprinderile și populația din cele două țări din punct de vedere social și economic, afirmă Parlamentul, deoarece „cetățenii români și bulgari sunt discriminați” și se confruntă cu întârzieri, dificultăți birocratice și costuri suplimentare atunci când călătoresc în străinătate sau când fac afaceri.

Întârzierile de la punctele de frontieră pot dura de la câteva ore până la câteva zile, comparativ cu circa 10 minute, timpul alocat statelor membre Schengen. Eurodeputații sunt de părere că „veto-ul față de aderare alimentează sentimentul anti-european și dăunează economiei”.

Sursa: Biziday

VEZI ȘI:

Eugen Neagoe continuă critica condițiilor de pe Cluj Arena: “Cum să intri în Schengen cu un asemenea gazon?”

Emil Boc, după respingerea cererii de aderare a României în Schengen: “Austria este Rusia Uniunii Europene”

Scapă România de MCV? Intră în Schengen? – Mihnea Stoica estimează care sunt șansele României

 

banner