Eugen Neagoe continuă critica condițiilor de pe Cluj Arena: “Cum să intri în Schengen cu un asemenea gazon?”

0

Fotbaliștii Universității Cluj au remizat duminică, 11 decembrie, pe teren propriu, împotriva formației UTA Arad, scor 0-0, în cea de-a cincea etapă din returul sezonului regulat al Superligii. Astfel, la finalul unui meci care a semănat mai mult a “luptă în noroi”, din cauza modului în care s-a prezentat gazonul de pe Cluj Arena, ardelenii au rămâs pe poziția a 14-a a clasamentului, cu 19 puncte obținute în 20 de jocuri disputate. Întreaga cronică a partidei este disponibilă AICI

După ce a criticat, atât la finalul meciului din Cupa României cu Rapid București, cât și înaintea meciului cu echipa arădeană, dezinteresul față de întreținerea terenului de pe stadionul din Cluj-Napoca, antrenorul “studenților”, Eugen Neagoe, a continuat seria de atacuri și în conferința de presă organizată la finalul meciului din campionat.

“Mă așteptam să nu se joace fotbal, nu am ce să reproșez jucătorilor”

“Mă așteptam să nu se joace fotbal, am spus și înainte de joc că ne va aștepta o luptă în noroi, asta a fost. Băieții au făcut un efort foarte mare, chiar nu am ce să le reproșez. I-am presat pe cei de la UTA, efectiv nu am reușit să marcăm, însă cred că este un rezultat echitabil, în special din cauza terenului. […] Sunt dezamăgit, în primul rând pentru că am pierdut două puncte mari, care ne-ar fi ajutat să urcăm cel puțin două locuri în clasament. Oricum nu este o tragedie, suntem la egalitate sau la diferență mică de celelalte echipe.

“Terenul arată așa din cauza noastră – minciună mai mare nu am auzit”

M-am simțit, chiar dacă nu par, foarte prost în această seară. Mai avem câteva zile și trecem în 2023, suntem supărați că nu am intrat în Schengen, avem foarte mare dreptate. Dar, să intri în Schengen cu un asemenea gazon, să vină acel domn, respectabil de altfel, pe care nu îl cunosc, și să mă facă și mincinos, undeva într-un ziar din Cluj, am și văzut articolul. Mă face mincinos, că gazonul arată așa din cauza noastră, că noi ne-am antrenat aici zi de zi. O minciună mai mare decât asta nu am auzit, ar trebui să îi fie rușine.

“Așa ceva, vă dau cuvântul meu de onoare, nu am văzut în 45 de ani”

Nu poate să mă facă mincinos, pentru că eu sunt la stadion aproape în fiecare zi de la 08:30 și ieri a fost prima zi în care am văzut și eu niște oameni pe teren. Iar noi nu ne antrenăm aici, dacă nu știa dumnealui, ne antrenăm în Babeș. Din august până acum, am făcut doar cinci antrenamente aici, înaintea jocurilor, să nu mai spună prostii.

Ce s-a întâmplat înainte de joc, nu am putut să îmi imaginez, că o firmă aduce gazon din altă parte. Efectiv, au tuns un teren undeva și au împrăștiat gazon prin careul de 16 metri și în fața băncilor de rezerve. Vă dau cuvântul meu de onoare, sunt de 45 de ani pe terenul de fotbal, dar așa măgărie mai mare ca asta nu am mai văzut. Într-un oraș superb, de cinci stele, cum este Clujul, să te prezinți de maniera asta și să mai ai și tupeul să mă faci mincinos, înseamnă că trăim pe altă lume”, a declarat Eugen Neagoe.

Toate declarațiile tehnicianului “U” Cluj pot fi urmărite în materialul de mai jos.

Pentru formația clujeană, urmează, pe terenul formației Sepsi Sf. Gheorghe, ultima partidă din acest an calendaristic, în etapa cu numărul 21 din Superliga. Aceasta va avea loc sâmbătă, 17 decembrie, de la ora 15:00.

VEZI ȘI:

“U” Cluj obține un singur punct cu UTA Arad, la finalul meciului disputat în “mocirla” de pe Cluj Arena

Eugen Neagoe, înaintea duelului cu UTA Arad: “Pe Cluj Arena, este cel mai rău gazon din țară”

Eugen Neagoe, dezamăgit de condițiile gazonului de pe Cluj Arena: “Un meci de luptă, într-o mocirlă”