UBB a semnat un acord care conectează direct lumea academică și excelența în cercetare din România cu mediul de afaceri italian care operează și investește de ani de zile în România. Acordul a fost semnat de reprezentanții Confindustria România și de rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj Napoca, pro. univ. dr. Daniel David. Află detalii despre ce presupune concret acest acord de la Gianluca Zanellato, reprezentantul teritorial al Asociației Confindustria și cadru didactic asociat al FSEGA.
Burse, internshi-uri, programe de masterat și doctorat industrial
Acordul dintre Confindustria România și Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj Napoca prevede: Programe de masterat și doctorat în programe de stagiu în rândul asociaților, colaborări între Universitatea Babeș-Bolyai și universități italiene, burse pentru studenții înscriși la Universitatea Babeș-Bolyai.
Un alt element al acordului este organizarea în comun a unei mese rotunde anuale, cu experți din partea asociației și membri ai universității, pentru a discuta și a înțelege nevoile și provocările mediului economic, social, educațional și de sănătate din România.
În plus, cadrele didactice și cercetătorii univerității clujene pot participa la activitățile C.E.S.E.O., Centrul de Studii pentru Europa de Est al Confindustria România, prin lucrări de cercetare și întâlniri cu conducerea Centrului de Studii.
Confindustria România reprezintă, de 20 de ani, principalele investiții italiene în țară, cu peste 30.000 de locuri de muncă create de acestea.
Din această asociație fac parte companii precum SanPaolo Bank, Pirelli Tyres România, Unicredit Bank, Technology Reply România, Ifis Finance, FSP Global Group și Studio Antico and Partners.
VEZI ȘI
Investitorii italieni, interesați de Moldova
Italia și-a deschis consulat onorific la Cluj LIVE la Via Cluj TV
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: