Campioana României, învinsă în ultimele secunde de Reyer Veneția, în fața fanilor din BT Arena

0

Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au pierdut marți, 25 octombrie, pe teren propriu, duelul cu formația Umana Reyer Veneția, scor 80-85, în cea de-a treia etapă din EuroCup. Astfel, elevii lui Mihai Silvășan înregistrează cea de-a doua înfrângere din actuala ediție a competiției europene, la finalul unui meci în care, în ciuda eforturilor depuse de toți jucătorii campioanei României, ultimele secunde ale jocului au făcut diferența.

În primul sfert al partidei, jocul a fost foarte echilibrat. Clujenii au condus, la jumătatea acestuia, cu patru puncte, însă apărarea italienilor și câteva mingi pierdute de gazde au pus în avantaj formația oaspete, care, după primele zece minute de joc, avea un avans de trei puncte pe tabela de marcaj.

În sfertul secund, campioana României a încercat să își impună ritmul de joc, însă finalizarea acțiunilor a avut același rezultat. În plus, greșelile impardonabile ale elevilor lui Mihai Silvășan au oferit italienilor, încă o dată, șansa de a profita, astfel încât aceștia s-au distanțat, după încă șase minute de joc, la 13 puncte diferență.

Fanii, al șaselea jucător pentru clujeni – meci spectaculos în BT Arena

Încurajați de fanii prezenți în BT Arena, ardelenii au revenit în meci și au reușit să scadă diferența, înainte ca sirena să anunțe pauza mare, la doar șapte puncte. Odată începută a doua jumătate a partidei, oaspeților nu le-a lipsit precizia aruncărilor de la distanță și au refăcut un avans de 11 puncte. Tribunele au sperat la o revenire a favoriților, însă eforturile acestora nu au fost răsplătite în totalitate, căci sfertul trei s-a încheiat cu scorul de 51-59.

Speranțele victoriei au revenit în Sala Polivalentă, după trei minute de joc în ultimul act al partidei, când campioana României s-a apropiat la doar patru puncte de egalare, grație mai multor coșuri din acțiune semnate de pivotul Andrija Stipanovic.

Final dramatic în Sala Polivalentă – U-BT revine în ultimele secunde

Cu un minut și zece secunde înainte de finalul confruntării, fanii clujeni au început să părăsească sala, deoarece italienii conduceau cu zece puncte pe tabela de marcaj. Totuși, în mod miraculos, ardelenii au avut nevoie de doar 11 secunde pentru a înjumătăți acest avantaj.

Ultimele zeci de secunde ale duelului din BT Arena au fost interzise cardiacilor. Formația clujeană, datorită reușitelor lui Jordan Taylor, s-a apropiat la doar două puncte de egalare, însă nu a reușit să gestioneze eficient ultimele faze ale jocului, astfel încât oaspeții au câștigat cu scorul de 80-85.

Pentru U-BT Cluj-Napoca, au punctat următorii jucători: Jordan Taylor (21), Leo Meindl (17), Andrija Stipanovic (12), Patrick Richard (12), Emanuel Cățe (9), Karel Guzman (5), respectiv Stefan Bircevic (4). Au mai evoluat Victor Sanders și Nandor Kuti.

Clujenii urmează să facă deplasarea în Lituania, pentru duelul cu formația BC Lietkabelis, în cea de-a patra etapă din EuroCup. Acesta va avea loc miercuri, 2 noiembrie, de la ora 19:00.

VEZI ȘI:

U-BT Cluj-Napoca dispută, în fața fanilor, un nou duel din EuroCup – ce a declarat Mihai Silvășan

U-BT Cluj-Napoca, victorie categorică în “Derby-ul Ardealului” – campioana României oferă spectacol fanilor

U-BT Cluj-Napoca învinge la scor Olimpia Ljubljana, la meciul de revenire în fața fanilor

banner