Ce înseamnă implicarea comunitară, în accepțiunea Alfa Grup și Zonei Metropolitane Cluj

0

Bogdan Stanciu și Monica Gräff de la Zona Metropolitană Cluj au vorbit la România via Cluj despre implicarea comunitară, cu accent pe comunitatea de romi de la Pata Rât. Asociaţia Alfa Grup şi-a asumat misiunea de a Sprijinii continuu copiii și tinerii care provin din sistemul de protecție și din mediile defavorizate, în trei domenii majore: educație, sănătate și dezvoltare comunitară. Tocmai de aceea activităţile prin care comunitatea este invitată să se implice sau să se alăture acestui tip de acţiuni sunt o prioritate. O resursă foarte valoroasă este resursa umană. În acest sens, Asociaţia Alfa Grup ne provoacă la o discuţie despre dezvoltarea comunitară prin găsirea de soluţii aplicate tinerilor aflaţi în situaţii deosebite, cauzate atât de situaţia financiară, cât şi de mediul care îi găzduieşte.

banner