Greco-catolicii serbează Învierea Domnului împreună cu ortodocșii. În acest an, din cauza restricțiilor impuse de pandemia de coronavirus, Utrenia Învierii a fost oficiată cu ușile bisericilor închise. Greco-catolicii nu au împărțit nici Paști, nici lumină. Slujbele au fost, însă, transmise on-line, iar preoții le-au cerut credincioșilor să se unească cu ei în rugăciune.
Pentru greco-catolicii din România, Paștele din acest an a semănat cu cele petrecute în perioada comunistă, când Biserica Română Unită cu Roma era interzisă, iar Învierea Domnului era serbată doar acasă. Oamenii au urmărit slujbele transmise on-line, pentru că în biserici au avut acces doar slujitorii altarelor, spune preotul greco-catolic Mircea Marțian.
Restricțiile din acest an au avut și un rol pozitiv. Oamenii au putut percepe într-o mai mare măsură importanța spirituală a Paștelui, mai spune părintele Mircea Marțian, din Parohia Greco-Catolică Andrei Mureșanu.
În România, există trei rituri ale Bisericii Catolice: latin, armean și bizantin. Romano-catolicii și armeano-catolicii au serbat Învierea Domnului acum o săptămână, iar greco-catolicii serbează Paștele azi, împreună cu ortodocșii.
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: