CFR Cluj l-ar putea pierde pe Yeboah

0

Campioana României la fotbal, CFR Cluj, este pe punctul să renunțe la unul dintre cei mai promițători tineri atacanți din Liga I. Este vorba de ghanezul Emmanuel Yeboah, dorit cu insistență de Slavia Praga.

Informația a fost publicată de presa din Ghana. Emmanuel Yeboah are doar 19 ani, potrivit Transylvania Today.

El a fost transferat de CFR Cluj în luna ianuarie a acestui an. CFR Cluj a decis să transfere mai mulți tineri jucători cu potențial din Africa și din America de Sud, potrivit SportinCluj.ro.

Aceștia joacă la echipa a doua a clubului. Cei mai buni sunt invitați să se pregătească cu prima echipă, iar, dacă au calitățile cerute, sunt promovați la prima echipă. Emmanuel Yeboah este primul tânăr jucător care a parcurs tot acest traseu.

Evoluțiile sale bune din Superligă și din cupele europene au stârnit interesul oficialilor clubului praghez. CFR Cluj a întâlnit-o pe Slavia Praga în acest an în grupele Ligii Conferinței.

Până în urmă cu un an, Emmanuel Yeboah era legitimat la formația ghaneză Young Apostles, din liga a II-a.

banner