Evenimentul caritabil “Vise Calde pentru Zile Reci”, din cadrul proiectului Com’On Cluj-Napoca, strânge fonduri pentru pregătirea a 200 de pachete de Craciun pentru copiii cu risc de abandon scolar din judetul Cluj. Tudor Torge și Maria Lădar, chitariști talentați și elevi ai Colegiului de Muzică “Sigismund Toduță” din Cluj-Napoca, vor susține concertul de muzică clasică. Intrarea este liberă, iar donațiile se fac după bunul plac.
Acesta are loc astăzi, 27 octombrie, de la ora 18:00, la Casino – Centru de Cultură Urbană din Parcul Central „Simion Bărnuțiu”. Se vor interpreta lucrari din repertoriul chitarei clasice, de Johann Sebastian Bach, Fernando Sor, Mauro Giuliani, Dionisio Aguado, Astor Piazzolla, Roland Dyens și Leo Brouwer.
Tudor Torge a cântat în peste 160 de concerte de-a lungul carierei sale și a obținut mai bine de 80 de premii la concursuri naționale și internaționale. Maria Lădar a dobândit experiență cântând la chitară în 50 de concerte, prin intermediul cărora a obținut și 40 de premii.
În continuarea proiectului se va mai realiza un concert caritabil în data de 15 noiembrie, la Casa Memorială Sigismund Toduță, de la ora 18:00.
VEZI ȘI:
Concertele din seria “Music for Freedom” se inspiră din lecțiile lui David Grimal
Clujenii pot înota sau dona bani pentru diferite cauze la Swimathon 13 – S-au înscris 13 ONG-uri din comunitate
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: