Ambasada Franței în România, Institutul Francez în parteneriat cu Romanian Tech Startups Association (ROTSA) și ClujHub organizează, în perioada 8-10 aprilie 2022, proiectul “Întâlniri Europene din Transilvania”. Acesta va consta într-un concurs, desfășurat în mai multe sesiuni online pe tema mobilității, regenerării și planificării urbane, în vederea dezvoltării sustenabile a orașelor.
Concursul este adresat, în special, experților în dezvoltare teritorială, urbaniștilor, arhitecților, antreprenorilor, dezvoltatori de aplicații smart city, reprezentanților insituțiilor publice românești și franceze, cadrelor universitare, respectiv studenților.
Detalii despre această inițiativă pot fi găsite pe pagina de Facebook a evenimentului. Persoanele interesate de a participa la eveniment se pot înscrie, până pe 7 aprilie, doar în echipe de 3-5 membri, prin completarea acestui formular.
Franța oferă suport României pentru dezvoltarea sustenabilă
În timpul celor 36 de ore alocate întâlnirilor, echipele participante vor putea să dezvolte soluții inovatoare pentru a ajuta localitățile urbane să utilizeze resursele într-un mod cât mai eficient. Pe parcursul concursului, participanții vor putea să beneficieze de expertiza mai multor mentori, atât români, cât și francezi.
„De unsprezece ani, Întâlnirile Europene din Transilvania reprezintă un eveniment major în cooperarea franco-română pe teme de dezvoltare teritorială. În 2022, vor reuni actori din Franța și România într-un cadru multidisciplinar, pentru a proiecta soluții inovatoare care să răspundă provocărilor dezvoltării urbane durabile”, Laurence Auer, Ambasadoarea Franței în România.
Printre obiectivele proiectului, se numără facilitarea transportului verde, limitarea traficului în centrul orașului, reconversia terenurilor urbane, recuperarea spațiului urban, respectiv planificarea unei dezvoltări armonioase și rezonabile a orașelor.
VEZI ȘI:
USAMV Cluj a devenit unul dintre cei mai apreciați producători de vin din Transilvania
Poliția îi va putea identifica pe românii care dețin criptomonede
Primăria Cluj-Napoca recrutează personal pentru recensământ – vezi cum te poți implica
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: