Crește numărul infectărilor cu COVID în România: Peste cinci mii de cazuri noi într-o săptămână

0

Numărul cazurilor de COVID raportate într-o săptămână în România continuă să crească. Institutul Național de Sănătate Publică anunţă marţi că, în săptămâna 29 iulie – 4 august, au fost înregistrate 5.370 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, în creştere cu 55,8% faţă de săptămâna precedentă. Totodată, față de aceeași perioadă a lunii iulie, numărul îmbolnăvirilor a crescut de aproape 8 ori (în intervalul 1 – 7 iulie au fost raportate 689 de cazuri).

Tot în ultima săptămână au fost raportate 13 decese la persoane cu COVID-19, dintre care unul survenit în urmă cu mai mult de o săptămână, toate persoanele prezentând comorbidităţi.

Până în prezent, 68.995 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat în România. În ţara noastră au fost înregistrate până acum peste 3,5 milioane de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2.

În ultima săptămână au fost efectuate 1.232 de teste RT-PCR şi 16.989 de teste rapide antigenice. Rata pozitivităţii a fost de 29,5%, în creştere cu 2,5%.

banner