Cristi Manea s-a accidentat și va absenta de la partida România – Kosovo

0

Cristi Manea, fundașul CFR-ului și titular la „națională”, va rata următoarea partidă din preliminariile EURO 2024, datorită unor probleme medicale. Integralist în partida cu Israel, Prosport anunță că Manea acuză probleme la genunchi și va absenta de la duelul „tricolorilor” contra selecționatei din Kosovo. Acesta urmează să fie înlocuit de Andrei Rațiu, fundașul celor de la Rayo Vallecano.

Apărătorul CFR-ului a reprezentat prima soluție pentru Edi Iordănescu în actuala campanie de calificare. Acesta a fost integralist în patru din cele cinci meciuri din preliminariile pentru EURO 2024, respectic victoria cu Belarus și remizele din Kosovo și Elveția, iar rezultatele au fost foarte bune.

Doar că, în urma evoluției din remiza de pe Arena Națională, pe fondul duelurilor cu vedeta Manor Solomon și a ciocnirilor cu mijlocașii israelieni, Manea a resimțit dureri puternice la genunchi. Acestea s-au accentuat în ultimele ore și, după consultarea finală a staff-ului medical de la prima reprezentativă, Edi Iordănescu a decis că Manea iese din calcule pentru titularizare.

În vârstă de 26 de ani, Cristi Manea a debutat la echipa națională în 2014, pe când avea doar 16 ani. De atunci a strâns 25 de selecții și a reușit să marcheze de două ori.

La jumătatea campaniei de calificare, România ocupă locul al doilea în Grupa I, cu nouă puncte, două mai puțin decât liderul Elveția și cu un avans de un singur punct față de principala urmăritoare, Israel.

Partida dintre România și Kosovo va fi disputată pe teren propriu marți, 12 septembrie, de la 21:30.

VEZI ȘI:

Biletele pentru meciul CFR – Petrolul au fost puse în vânzare, copiii pot intra gratis

CFR Cluj – 16 jucători convocați la echipele naționale!

Mutări noi la „U” Cluj: Ce jucători vin de la CFR Cluj și Universitatea Craiova

 

 

 

banner