Curățenia de primăvară, premiată de Primăria Cluj-Napoca

0

Concursul ”Curățenia generală” revine în Cluj-Napoca în perioada 1 aprilie-29 mai. În cadrul concursului se pot înscrie asociațiile de proprietari cu scopul de a arăta priceperea și îndemânarea locatariilor în ceea ce privește amenajarea spațiului verde și întreținerea terenurilor afererente imobilelor. 

Asociațiile de proprietari se pot înscrie pe site-ul primăriei de la începutul lunii aprilie, iar termenul limită este data de 7 aprilie.

Pentru anul 2024, a fost aprobată suma de 582.000 lei din bugetul municipiului pentru premierea asociațiilor din cadrul concursului.  Vor exista 40 de premii pentru locul I, fiecare în valoare de 3.200 lei – 40 de premii pentru locul II, fiecare în valoare de 2.700 lei – 80 de premii locul III, fiecare în valoare de 2.200 lei – 100 de mențiuni, fiecare în valoare de 1.700 lei. Fondurile alocate de către primărie sub formă de premii pot fi folosite numai în scopul reparării, amenajării sau efectuării lucrărilor necesare imobilului.

Perioada de efectuare a lucrărilor de curățenie și întreținere va fi între 8 și 30 aprilie, iar desemnarea câștigătorilor va alea loc în perioada 27-29 mai. Regulamentul concursului se poate găsi pe site-ul primăriei, alături de alte detalii legate de desfășurarea acestuia.

banner