Fotbaliștii de la CFR Cluj vor începe aventura în primăvara europeană, iar prima formație cu care vor da piept este Lazio Roma, unul dintre cei mai puternici adversari din UEFA Conference League (UECL), cea de-a treia competiție valorică de pe bătrânul continent. Primul duel din dubla manșă a șaisprezecimilor va avea loc joi, 16 februarie, în Italia, iar returul este programat, o săptămână mai târziu, pe stadionul “dr. Constantin Rădulescu” din Gruia.
Antrenorul campioanei României, Dan Petrescu, este de părere că, deși este indiscutabil faptul că italienii pornesc favoriți în această dublă, elevii săi pot face oricând o surpriză în cupele europene, atât timp cât respectă strategia pe care acesta a pregătit-o și a respectat-o pentru a dobândi supremația în fotbalul românesc.
Petrescu: “Dacă facem 0-0, sunt fericit, chit că mă înjură toată lumea”
“Am spus mereu, pe mine mă interesează să câștig. Dacă vrei să vezi spectacol fotbalistic, poți merge la spectacol, dar eu vreau doar să câștig. Dacă CFR a câștigat cu 5-0, foarte bine, dacă a câștigat cu 1-0, este la fel de bine. Dacă a făcut 0-0 sunt fericit, chit că mă înjură toată lumea. Ăsta sunt eu, asta a fost strategia mea de când am venit și o mențin în continuare. Eu cred că echipa care ia cele mai puține goluri câștigă mereu campionate. […] Ei sunt favoriți clar, mi se pare că sunt într-o formă excelentă, dar CFR poate face oricând, orice în Europa, mai ales cât timp voi fi eu aici antrenor”, a explicat Dan Petrescu.
Declarațiile tehnicianului ardelenilor sunt disponibile în materialul de mai jos, realizat de reprezentanții UEFA înaintea debutului în primăvarea europeană.
Prima confruntare dintre SS Lazio și CFR Cluj va începe la ora 22:00 (ora României), iar fanii interesați să facă deplasarea la Roma își pot cumpăra bilete la meci prin accesarea link-ului de AICI. De asemenea, aceasta va putea fi urmărită, în direct, pe postul de televiziune Pro Arena.
Nu pierde nimic: Urmărește Via Cluj TV și pe Google News!
VEZI ȘI:
Dan Petrescu, după înfrângerea de la Craiova: “Nu putem avea pretenții la titlu cu așa apărare”
CFR Cluj pierde duelul de la Craiova și nu reușește să revină pe poziția de lider al Superligii
Dan Petrescu, înaintea deplasării în Bănie: “Va fi cel mai strâns playoff de când a fost înființat acest sistem”
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: