Dan Petrescu, înaintea deplasării la Ploiești: “Dacă ne plângem de teren, degeaba ne plângem”

0

Fotbaliștii de la CFR Cluj vor întâlni luni, 27 februarie, în deplasare, formația Petrolul Ploiești, în cea de-a 12-a etapă din returul sezonului regulat al Superligii. După eliminarea din cupele europene, în urma dublei cu Lazio Roma, scor general 1-0 pentru italieni, clujenii se vor concentra doar pe cucerirea celui de-al șaselea trofeu consecutiv de campioni ai Români și pe câștigarea Cupei României, competiție în care au ajuns până în sferturile de finală.

La momentul actual, “feroviarii” ocupă poziția secundă a clasamentului, cu 53 de puncte obținute în 26 de partide disputate, cu cinci mai puține decât liderul Farul Constanța (58 de puncte), care, după înfrângerea dureroasă, înregistrată, în fața fanilor, împotriva principalei adversare la titlu, a înregistrat patru victorii și un singur rezultat de egalitate.

Antrenorul ardelenilor, Dan Petrescu, a vorbit, în conferința de presă premergătoare deplasării la Ploiești, despre cum și-a pregătit elevii în cele trei zile pe care le-a avut la dispoziție după returul cu SS Lazio și despre cum reușește să gestioneze problemele de lot apărute după unul dintre cele mai dificile meciuri din actualul sezon competițional.

Totodată, acesta a continuat să își exprime nemulțumirea față de regulile campionatului românesc de fotbal, care, în ciuda numărului mare de partide pe care unele echipe sunt nevoite să le dispute, nu permit extinderea listei de jucători disponibili în lot. Astfel, din punctul său de vedere, pregătirea la capacitate maximă, într-un timp foarte scurt, a aproape aceluiași prim 11 pentru fiecare joc este aproape imposibilă.

Petrescu: “Eu nu mai înțeleg fotbalul, mă depășește ce se întâmplă”

“Avem doar un suspendat, pe Yuri, și foarte mulți jucători obosiți. E posibil ca doi-trei nici să nu facă deplasarea. Sunt și ceva răceli, accidentări, exact cum mă așteptam după un meci cu asemenea intensitate. Cei de la Ploiești s-au odihnit și ne așteaptă. Noi am avut trei meciuri într-o săptămână, mult prea multe în opinia mea. Dacă ne și calificam mai departe în Conference League, vă dați seama câte meciuri am fi avut. […] Nu am un lot așa cum mi-aș dori să fie. Roger (UTA Arad) trebuia să fie la noi și va juca împotriva noastră săptămâna viitoare. Eu nu mai înțeleg fotbalul, ce reguli sunt. Un jucător are contract cu tine, iar el pleacă când vrea. Pe mine mă depășește ce se întâmplă. Mi se pare incredibil că nu putem să avem mai mulți jucători. […] Știu că, la Ploiești, terenul nu arată deloc bine, dar, dacă ne plângem de teren, degeaba ne plângem. Trebuie să jucăm pe el”, a declarat Dan Petrescu.

Toate declarațiile tehnicianului din Gruia pot fi urmărite în materialul de mai jos.

Confruntarea dintre Petrolul Ploiești și CFR Cluj va începe la ora 20:00, iar fanii interesați să vadă meciul din tribunele stadionului “Ilie Oană” își pot cumpăra bilete prin accesarea link-ului de AICI. De asemenea, acesta va putea fi urmărit, în direct, pe Digi Sport 1 și pe Prima Sport 1.

Nu pierde nimic: Urmărește Via Cluj TV și pe Google News!

VEZI ȘI:

Dan Petrescu, după eliminarea din cupele europene: “Ne-a lipsit norocul și un arbitru inspirat”

CFR Cluj s-a luptat până la ultima fază în Gruia cu Lazio Roma, dar a fost eliminată din cupele europene

CFR Cluj, victorie cu emoții împotriva FC Argeș – campioana României rămâne la două puncte distanță de Farul