Emil Boc a discutat cu investitorii turci pentru „U” Cluj, dar există și alte oferte – Ce condiție trebuie îndeplinită

0

Primarul Emil Boc a avut întâlniri cu mai mulți investitori interesați să preia echipa de fotbal Universitatea Cluj. Cu toate acestea, edilul susține că negocierile nu se vor derula pe repede înainte și că echipa nu va fi vândută peste noapte. Edilul precizează că își dorește parteneri care să contribuie în actuala formulă proiectului „U” Cluj.

Un grup de investitori turci a fost prezent la meciul dintre „studenți” și Petrolul Ploiești. Aceștia și-au arătat disponibilitatea de a prelua Universitatea Cluj. Emil Boc a dezvăluit că a purtat chiar el discuții cu oamenii de afaceri, dar a anunțat că există și alte persoane interesate de o investiție în cadrul clubului.

„M-am întâlnit cu reprezentanții unui concern turc serios, de altfel. Am explicat că nu suntem în criză de timp, dar suntem deschiși, mai avem dicuții și cu alții.

Prima condiție, de bază, este că echipa nu se vinde de pe o zi pe alta. Trebuie sa vedem că sunt cu adevarat serioși și interesați în participarea în actuala formulă cu o contribuție, iar dacă sunt serioși putem trece la nivelul următor”, a declarat Emil Boc la un post de radio local.

“Am doar două mesaje scurte. Echipa are stabilitate, nu suntem disperați. Există interes pentru Universitatea Cluj și din partea turcilor, dar și din partea altor investitori. M-am întâlnit și eu cu acest grup de investitori, am avut o discuție de principiu.

Continuăm discuțiile, nu arde nimic, nu facem nimic peste noapte. Echipa nu se va vinde peste noapte. Primul pas, dacă vom identifica parteneri serioși, e să vină în actuala structură pe care o avem”, a mai spus Emil Boc.

VEZI ȘI:

„U” Cluj – Petrolul Ploiești (0-0): Vali Gheorghe, eliminat la vestiare după doar patru minute

Dan Nistor, despre viitorul său la „U” Cluj – Ce decizie a luat

Ce își dorește să îmbunătățească Ioan Ovidiu Sabău, după Farul Constanța – Universitatea Cluj

 

 

banner