Ce își dorește să îmbunătățească Ioan Ovidiu Sabău, după Farul Constanța – Universitatea Cluj

0

Farul Constanţa a terminat la egalitate cu Universitatea Cluj, scor 1-1, la Ovidiu, într-un meci din etapa a 13-a a Superligii de fotbal. Oaspeţii au deschis scorul prin Alexandru Cîmpanu (17), care a profitat de erorile lui Constantin Grameni şi Marian Aioani. Acesta este primul gol marcat pentru „U” Cluj de Cîmpanu, jucător împrumutat de la Universitatea Craiova.

Farul a egalat în minutul 66, prin Tudor Băluţă, care a reluat din voleu mingea trimisă de Constantin Budescu. Însă, golul nu a fost de ajuns, iar ardelenii rămân neînvinși în deplasare din aprilie.

Echipa antrenată de Gică Hagi venea după trei victorii consecutive, în timp ce „U” Cluj e neînvinsă de cinci etape, în care are două victorii şi trei rezultate de egalitate.

Reacția lui Ioan Ovidiu Sabău după Farul – „U” Cluj 1-1

„Am făcut un meci destul de bun în anumite momente. Un rezultat care mă mulțumește, dar au fost momente când trebuia să avem mai mult curaj să jucăm. Am dat mingea ușor la adversar, au venit peste noi. Am reușit să ținem de rezultat, chiar dacă au controlat ultimele 15 minute.

Am avut câteva contraatacuri foarte bune, dar am greșit ultima pasă. Mă preocupă cum să aduc anumiți jucători care au o anumită calitate la un nivel bun de pregătire. Sunt jucători care au valoare, dar sigur, cu o pregătire foarte bună.

Masoero s-a accidentat, sper că nu e ceva grav, pentru că e foarte important pentru noi. Am jucat atunci când adversarul s-a retras. Poate a fost prea multă dorință și am fost mai puțin preocupați de posesie. Am fost neinspirați la ultima pasă.

A fost o greșeală, Cîmpanu nu a fost surprins și a avut o execuție foarte bună. Putea fi evitat acel gol, era o minge descoperită, trebuia să ne retragem mai rapid. Au mai fost două-trei situații la limită.

În vestiar există respect, au entuziasm la antrenament, se respectă unul pe celălalt, sunt oameni responsabili, sunt mulți jucători cu multă experiență, iar acești jucători sunt niște exemple. Cred că e importantă și implicarea lor.

Mi-aș dori foarte mult să fim în play-off, și eu, și jucătorii, și cei care investesc, și suporterii. E un vis frumos. I-am văzut un pic afectați, mi-au spus că nu sunt mulțumiți, ceea ce mă bucură, pentru că își analizează foarte corect evoluțiile”, a explicat tehnicianul, la finalul partidei, potrivit sport.ro.

Gică Hagi: „Multe situații, dar puțină calitate”

Antrenorul celor de la Farul, Gică Hagi, consideră că elevii lui au dominat autoritar meciul cu „U” Cluj și că ar fi trebuit, astfel, să se impună. Acesta a fost nemulțumit în primul rând de lipsa de eficiență a elevilor săi în fața porții adverse, dar și de prestația arbitrului, despre care spune că a tolerat tragerile de timp ale adversarilor.

„Am controlat jocul de la cap la coadă. Foarte săraci în jumătatea adversă, în special în ultimii 30 de metri. Am controlat ritmul și intensitatea jocului. Am făcut și unele greșeli, dar e normal.

Din păcate, am stat doar în ultima pasă. Au fost multe situații, dar puțină calitate. Ce să blocheze? (n.r. Ioan Ovidiu Sabău) Dacă am ajuns de 30-40 de ori în careu. Ce să mai facă? Am vorbit, le-am antrenat, le-am discutat. Dar nu a ieșit. De aceea sunt și puțin supărat. Am pierdut două puncte, asta e,”  a declarat Gică Hagi, la finalul meciului dintre Farul și U Cluj, conform Prosport.

VEZI ȘI:

Sabău, despre duelul cu Hagi: “Am jucători de calitate. Nu se pune problema sa fim timizi.” Ce jucători îi lipsesc?

Universitatea Cluj debutează în Cupa României la volei masculin

U-BT joacă al treilea meci din grupele EuroCup – Silvășan: „Sezonul este abia la început”