FC Universitatea Cluj dispută, în fața fanilor, ultimul meci înainte de playoff

2

Fotbaliștii Universității Cluj vor juca ultima partidă înainte de debutul în playoff-ul Ligii 2, duminică, 13 martie, împotriva FC Dunărea Călărași. Ardelenii vor evolua pe Cluj Arena, în cea de-a 19-a etapă a campionatului și, în cazul în care obțin victoria, vor accede în playoff de pe a doua poziție a clasamentului.

FC ‘U’ Cluj poate obține, automat, promovarea în Liga 1, dacă, la finalul celor zece meciuri pe care le va disputa în playoff, se va clasa pe primul sau pe al doilea loc al clasamentului. În cazul în care termină playoff-ul pe cea de-a treia sau a patra poziție, clujenii vor fi nevoiți să dispute un baraj cu o echipă aflată la retrogradarea din Liga 1.

În etapa precedentă, fotbaliștii antrenați de Erik Lincar au învins, în deplasare, ocupanta locului doi, FC Hermannstadt, scor 0-2 și, astfel, pot, în cazul unei victorii cu Dunărea Călărași, să intre în playoff de pe poziție de promovare directă. Liderul clasamentului este FC Petrolul Ploiești, cu 16 victorii, un egal și două înfrângeri.

Antrenorul Universității Cluj, realist înainte de debutul în playoff

“În primul rând pentru a promova trebuie să intri în play-off. Noi am reușit acest prim obiectiv să îl îndeplinim. Acum rămâne partea a doua a campionatului, în care vom juca cu cele mai bune echipe. Sunt 30 de puncte puse în joc. Îmi doresc să câștig cât mai multe și să promovez cu această echipă la Liga 1. […] Credeți-mă că și astăzi la antrenament i-am făzut puțin în stratosferă pe jucătorii mei, iar eu încerc să-i readuc cu picioarele pe pământ, dar nu e un lucru ușor. Sper eu să nu mă dezamăgească și sper ca toți jucătorii care intră cu Călărași să fie foarte serioși.”, a declarat Erik Lincar.

Partida dintre Universitatea Cluj și Dunărea Călărași va începe la ora 11:30 și va putea fi urmărită, în direct, pe Digi Sport 1 și pe Look Sport +.

VEZI ȘI:

FC Universitatea Cluj a urcat pe un loc de promovare directă

FC Universitatea Cluj, acțiune caritabilă pentru Ucraina la revenirea pe Cluj Arena

Fotbaliștii Universității Cluj și-au reluat antrenamentele