Festivalul Science on Stage scoate pe scenă proiecte de cercetare de la 11 școli

0

Festivalul Science on Stage are loc astăzi, la Centrul Cultural Casino din Parcul Central, până la ora 20:00. Sunt prezente cadre didactice, cercetători, profesori din învățământul preuniversitar, dar și elevi de la 11 școli, din 8 județe, care au venit să își prezinte proiectele din domeniile științei, ingineriei, tehnologiei și matematicii. Acesta deschide scena pentru Noaptea Cercetătorilor, care va avea loc mâine, 30 septembrie, de la ora 14:00 până la ora 20:00, în aceeași locație. 

“Ne-am adunat aici pentru a vedea unele dintre cele mai inovatoare proiecte, care își doresc să schimbe modul de predare în educația românească. Să prezinte într-un mod integrat știința, ingineria, tehnologia și matematica. Suntem aici pentru a vedea metode inovatoare de predare a stem-ului.”, spune profesorul universitar Nicoleta Brișan, de la Facultatea de Știința și Ingineria Mediului din cadrul Universității Babeș-Bolyai

VEZI ȘI:

Experimente, demonstrații științifice și dialoguri cu savanții, organizate la Cluj de Noaptea Cercetătorilor

PREMIERĂ: Universitatea Tehnică din Cluj construieşte un Institut de Cercetare în Inteligență Artificială