Florești: Abonamentele pentru transportul în comun, eliberate de un aparat automat

0

Floreștenii care circulă cu autobuzele Companiei de Transport Public vor avea ocazia să își obțină abonamentele necesare de la un aparat automat modern. Acesta va fi amplasat în curtea Primăriei, a anunțat primarul Bogdan Pivariu.

Inițiativa sa vine după ce Floreștiul a devenit prima unitate administrativ-teritorială care a decis să elibereze on-line adeverințele de care au nevoie elevii pentru a circula gratuit cu autobuzele deținute de Compania de Transport Public.

Primarul Bogdan Pivariu a declarat că vor continua investițiile în digitalizare și în educație. Din acest an, floreștenii și-au putut înscrie on-line copiii la creșele aflate în subordinea Primăriei. În acest an, numărul locurilor din creșele din Florești a crescut cu 20 la sută. Cei care nu au mai prins locuri în creșele de stat și și-au înscris copiii la unități private de învățământ au primit compensații financiare plătite din bugetul local.

Platforma destinată înscrierilor on-line la creșe va fi utilizată și anul viitor, când vor fi mai multe locuri disponibile pentru locuitorii Floreștiului. Bogdan Pivariu dorește să închirieze un imobil deținut de Biserica Reformată pentru a amenaja o nouă creșă.

Pe termen mediu, Primăria Florești va construi propriile sale crește. Primarul Bogdan Pivariu a precizat că a depus mai multe cereri de finanțare pentru creșe, iar banii ar urma să provină din bugetul de stat.

Pe lista investițiilor propuse de primarul din Florești se află și supraetajarea Școlii Gheorghe Șincai. În urma acestei operațiuni, vor fi create locuri suplimentare pentru încă 250 de copii, a mai declarat primarul Bogdan Pivariu.