Gigi Becali a anunțat ce mutare va opera în primul 11, pentru meciul cu “U” Cluj

0

FC Universitatea Cluj va juca luni, 2 octombrie, în etapa a 11-a din SuperLiga, împotriva FCSB. Meciul se va desfășura pe Arena Națională, de la ora 21:00. Gigi Becali a anunțat ce mutare va opera în primul 11 al formației sale.

Întrebat ce va face cu doi dintre jucătorii echipei, patronul clubului FCSB a declarat că Florinel Coman va fi vârf de atac, în timp ce Octavian Popescu va evolua în banda stângă a atacului.

”Asta e cea mai mare întrebare, la care se va răspunde în meciul cu Universitatea Cluj. Așa va fi (n.r. Octavian Popescu în stânga și Florinel Coman vârf). Să vedem dacă funcționează. Toți jucătorii trebuie să înțeleagă că, în afară de Coman, Șut și Olaru, nu te poți atinge de ei, în rest ne folosim de toți”, a spus Gigi Becali, la Fanatik.

Ce spune Gigi Becali despre Octavian Popescu, în urma victoriei cu Sepsi, scor 5-2

“E posibil ca la Tavi să fie o relansare. Acum să vedem cum facem să joace acolo în stânga. Nici nu știu cum să fac. Dacă îl bagi pe Tavi în stânga, trebuie să-l bagi pe Coman vârf. Lui i-ar plăcea vârf că stă mai mult, dar ce faci cu Compagno? Că am dat un milion și jumătate pe el”, mai adaugă Gigi Becali.

La Sfântu Gheorghe, jucătorul Octavian Popescu a marcat al treilea gol din acest sezon, realizând a 12-a apariție a sa, dintre care șapte au fost bifate ca titular.

VEZI ȘI:

Planul lui Sabău, vizavi de duelurile cu CSA Steaua și FCSB

Gigi Becali, despre cazul Simonei Halep: “Dacă i-a dat, ce vină are ea?”

Juniorii de la Academia “U” Cluj au adus victorii importante în Liga Elitelor și Liga de Tineret