Guvernul Ciolacu II – Cine sunt miniștrii noi, miniștrii vechi și miniștrii recalificați

2

A durat aproape o lună în care partidele pro-europene au încercat o coaliție care să scoată în opoziție partidele extremiste, mai vechi și mai noi. Schimbarea s-a produs într-o scenă politică tensionată de anularea alegerilor prezidențiale.

La negocieri au fost inițial toate cele patru partide pro-europene intrate în Parlament, PSD, PNL, UDMR și USR, la care s-a alăturat grupul minorităților. La linia de sosire, cu propunerea de premier pe masa președintelui au ajuns toate mai puțin USR, care a pus condiții considerate de neacceptat de partenerii de negocieri.

Acesta nu a fost singurul moment de cotitură al coaliției deoarece cu două zile înainte de constituirea noului Parlament, președintele Partidului Social Democrat (PSD), formațiunea politică cu cel mai mare procent de voturi câștigate la alegerile parlamentare (22%), s-a retras de la negocieri. 

Supărarea a ținut puțin, dar partenerii de coaliție au înțeles mesajul. Așa că la negocieri, PSD a obținut ce a vrut și anume propunerea de premier și cele mai multe ministere (opt).

Cine sunt membrii viitorului cabinet?

  • Interne – PNL/ Cătălin Predoiu
  • Justiţie – PSD/ Radu Marinescu

  • Finanțe – UDMR / Tánczos Barna, vicepremier

  • Sănătate – PSD / Alexandru Rafila

  • Transporturi – PSD/ Sorin Grindeanu

  • Energie – PNL/ Sebastian Burduja

  • Apărare – PSD/ Angel Tîlvăr

  • Externe – Emil Hurezeanu, independent sprijinit de PNL

  • Cultură – PSD/ Natalia Intotero

  • Educaţie – Daniel David – independent susținut de PNL

  • Fonduri Europene – PNL/ Marcel Boloş

  • Agricultură – PSD/ Florin Barbu

  • Muncă şi familie – PSD/ Simona Bucura Oprescu

  • Economie si Digitalizare – PSD/ Bogdan Ivan

  • Mediu – PNL/ Mircea Fechet

  • Dezvoltare, Lucrări Publice – UDMR/Attila Cseke

Mai multe detalii despre viitorii membrii ai cabinetului parlamentar puteți găsi aici.

Vezi și:

România desființează peste 30 de puncte de frontieră terestre de la 1 ianuarie 2025