Brânză, varză, viezure – puținele cuvinte dacice care se mai păstrează în vocabularul nostru și pe care le folosim frecvent, au prins un înțeles nou pentru participanții la Festivalul Cetăților Dacice. Aceștia au avut ocazia de a călca la propriu pe urmele legionarilor romani, pentru că au avut ocazia să meargă pe traseului Legiunii XIII Gemina.
Cel mai vechi festival de reconstituire a unor evenimente din istoria antică din România, Festivalul Cetăților Dacice, a ajuns la a XV-a ediție. Ținut între 7 și 9 iulie la Cricău, participanții s-au putut bucura de târgul dacic de brânză și vin, diverse expoziții și ateliere, concursuri atât pentru adulți, cât și pentru copii, o proiecție a unui film istoric, concerte live și multe altele.
În prima zi a festivalului a fost inaugurat traseul tematic Gemina Victrix, care reproduce traseul urmat de Legiunea a XIII-a Gemina înspre Valea Ampoiului și castrul roman de la Măgulici. Peste 100 de războinici daci și romani au reprodus marșul urmat de Legiunea a XIII-a acum aproape 2000 de ani. Printre aceștia se numără și membrii asociației de reconstituire istorică antică Terra Dacica Aeterna din Cluj-Napoca. Cele mai spectaculoase și urmărite activități au fost luptele între cele cinci cetăți ale județului, unde voluntarii înscriși au recreat bătăliile dintre daci și romani.
Adrian Veștea, ministrul Dezvoltării, s-a numărat printre participanții festivalului, a vizitat standurile prezente și a asistat la luptele dintre daci și gladiatori. “Chiar sunt impresionat să văd câte grupuri de reconstituire istorică sunt prezente la acest eveniment. Este un eveniment extrem de autentic şi vreau să-i felicit pe toţi cei care, de la cei mici la cei în vârstă se pregătesc în decursul anului”, spune ministrul, citat de Observator News.
VEZI ȘI:
Vizitează Țara Oașului, vatra dacilor liberi și un pic din Maramureș – Descoperă România via Wens!
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: