Klaus Iohannis vrea ANTICIPATE iar Adrian Năstase suspendarea președintelui E IAR NEBUNIE ÎN ROMÂNIA

0

Președintele Klaus Iohannis a declarat miercuri, după căderea Guvernului Orban prin moțiune de cenzură, că în acest moment “soluția cea mai corectă este întoarcerea la electorat”.

Pentru a avea anticipate, însă, trebuie să se întâmple anumite anomalii: liberalii să voteze de două ori împotriva candidatului propriu, pentru că Iohannis va desemna ca premier un liberal, probabil tot pe Ludovic Orban.

Pentru evitarea anticipatelor, PSD ar trebui să sune iar adunarea și împreună cu Pro România, ALDE și eventual UDMR precum și cu alți “independenți”să voteze un guvern liberal. Pare exclus, nu? Mai e și varianta suspendării președintelui și desemnarea unui premier al PSD de către viitorul președinte al Senatului, cel care va prelua temporar prerogativele șefului statului.

Dar cine va fi președinte al Senatului după plecarea lui Meleșcanu? Alina Gorghiu (PNL) sau Titus Corlățean (PSD)? Toate aceste lucruri sunt de astăzi teme de negociere iar arbitrii ar putea fi parlamentarii UDMR și alți “independenți”.

Iohannis: PNL vrea reformă, baronii PSD banul public

“Baronii roșii vor înapoi la banul public. Astăzi, majoritatea pesedistă, supărată și frustrată pentru că a pierdut puterea, a votat moțiunea de cenzură, pe o speță care ar fi îmbunătățit democrația la alegerile locale – alegerea primarilor în două tururi.

Avem, pe de o parte, Guvernul liberal care dorește să schimbe lucrurile în bine pentru români și să repare greșelile făcute în ultimii trei ani și, pe de altă parte, un PSD care se opune acestor reforme. Nu trebuie să credem că vom intra într-o situație fără ieșire.

Eu sunt garantul că instituțiile statului vor funcționa în continuare pentru români. În acest moment, soluția cea mai corectă este întoarcerea la electorat. Trebuie să avem alegeri parlamentare anticipate, să avem o majoritate care să sprijine reformele.

Este nevoie de câțiva pași politici care vor fi făcuți rapid. Voi convoca partidele la consultări mâine (joi – n.red.) și tot mâine seară voi anunța probabil persoana desemnată pentru a forma un nou guvern”, a declarat Klaus Iohannis.

Ce urmează

Acum, Parlamentul poate fi dizolvat de președinte dacă respinge două propuneri de învestitură a unui nou Guvern în termen de 60 de zile.

Situație în care vor putea fi organizate alegeri parlamentare anticipate.

Adrian Năstase îl vrea suspendat pe Iohannis

“Klaus Werner Iohannis a anuntat că, după căderea guvernului Iohannis I, va anunta mâine un nou guvern – guvernul Iohannis II. După un simulacru de consultări cu partidele politice.

Va dori să facă aceeasi smecherie pe care a făcut-o, in mai multe rânduri, Băsescu, desemnându-l pe primarul Negoită sau pe consilierul de la BNR – Lucian Croitoru – candidati de premier. Nu vreau să merg si mai in urmă…

Astăzi, in Parlament, prin adoptarea cu un vot zdrobitor a motiunii de cenzură, s-a evidentiat o nouă majoritate. O majoritate care poate, in mod legitim, să propună un candidat de premier.

Inteleg că PSD, Pro România si Alde ar dori să facă o astfel de propunere (poate sprijiniti de UDMR). Iohannis vorbeste de democratie dar ignoră pozitia partidelor in criza pe care el a creat-o si se ante-pronuntă in legătură cu rezultatul consultărilor. In plus, face acuzatii si jigneste un partid politic. Jigneste si actualul parlament.

In aceste conditii, se poate afirma că el isi incalcă prerogativele constitutionale. Există remedii? Bineinteles. Unul din ele este prevăzut in art. 95 din Constitutie – suspendarea presedintelui. Propunerea de suspendare poate fi initiată de o treime din parlamentari iar suspendarea poate fi decisă cu majoritatea acestora, după consultarea CCR.

Presedintele, in această situatie, poate da explicatii Parlamentului cu privire la faptele ce i se impută”, a spus Adrian Năstase.

banner