Cea de-a 11-a ediție a Wizz Air International Marathon va avea loc, în perioada 3-4 septembrie, pe străzile municipiului Cluj-Napoca, iar peste 4000 de alergători au confirmat deja prezența la unul dintre cele mai mari evenimente de gen din țară. Pentru prima dată în istoria maratonului, valoarea totală a premiilor oferite câștigătorilor este de 21 de mii de euro, o sumă dublă față de ediția din anul precedent.
În acest an, organizatorii au pregătit pentru participanți șase probe de alergare, a căror lungime variază în funcție de tipul probei și de distanța traseului. Startul tuturor curselor va fi dat de pe pista de alergare a stadionului Cluj Arena sau din Parcul Central “Simion Bărnuțiu”.
De asemenea, ediția din 2022 readuce pentru alergătorii profesioniști sau cei amatori un traseu de tip semimaraton, cu o lungime mai mare de 21 de km, în care aceștia vor fi purtați prin cele mai frumoase locuri ale orașului, fără a fi nevoiți să parcurgă traseul de două ori. La finalul competiției, câștigătorii vor fi premiați cu premii în bani, în valoare de 14 mii de euro, sau cu vouchere de călătorie Wizz Air, în valoare de 7000 de euro.
“Este un eveniment de alergare internațional, cu tradiție, și unul dintre cele mai mari din țară. Ne putem însă compara cu ușurință cu marile maratoane internaționale Wizz din lume din punct de vedere logistic, dar și al premiilor oferite. […] Vom avea puncte de masaj pregătite la finish, muzică și animație pe traseu, cu ajutorul partenerilor și al voluntarilor noștri. În plus, toți cei care vor alerga în weekend, vor avea reducere la biletele Jazz in the Park“, a declarat organizatorul evenimentului, Horațiu Morar.
Care este programul maratonului internațional din Cluj-Napoca?
Wizz Air International Marathon 2022 va debuta, oficial, sâmbătă, 3 septembrie, de la ora 18:00, cu o probă de tip Family, în care fiecare copil va trebui facă echipă cu un membru adult al familiei, pentru a ajunge la linia de sosire. Întregul program al celor două zile de maraton poate fi consultat aici:
- Cursa Family (800-1200 m): sâmbătă, ora 18:00 (start: Cluj Arena)
- Maraton Wizz Air (42,2 km): duminică, ora 08.30 (start: Cluj Arena)
- Ștafeta ZuZu (4 x 10,5 km): duminică, ora 08:30 (start: Cluj Arena)
- Cros P4B (4 km): duminică, ora 08:40 (start: Cluj Arena)
- Semimaraton Hervis (21,1 km): duminică, ora 10:30 (start: Cluj Arena)
- Cross Garmin (10km): duminică, ora 12:30 (start: Parcul Central)
De asemenea, organizatorii au pregătit mai multe hărți care indică străzile pe care vor avea loc probele maratonului. Traficul auto va fi restricționat în aceste zone, duminică, 4 septembrie, în intervalul orar 05:00-15:00. Totuși, circulația va fi redeschisă mai repede pe două tronsoane: str. Napoca – Bulevardul Erorilor, ora 12:30, respectiv Bulevardul 21 Decembrie 1989 – str. Memorandumului – str. Moților, ora 13:00.
Persoanele interesate să participe la Wizz Air International Marathon 2022 se pot înscrie la eveniment, prin completarea formularelor aferente fiecărei dintre cele șase probe, disponibile AICI. Mai multe detalii despre cauzele sociale pe care le pot susține participanții la maraton sunt prezentate AICI.
VEZI ȘI:
Competiție de cros pentru toate vârstele, cu ocazia Zilelor Culturale Maghiare din Cluj
Cros caritabil pe dealul Bobâlna – vezi ce pregătesc organizatorii pentru participanți
Crosul Super Eroilor: Aleargă pentru o cauză nobilă – Află ce vedete vor participa la cursă
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: