Maraton pentru sănătate: aleargă pentru o cauză nobilă

0

În 5-6 aprilie are loc la Cluj-Napoca o nouă ediție a Wizz Air Marathon. Vezi care este cauza pentru care aleargă Cristina Grigore, dar și cine mai aleargă pentru aceeași motiv, de binefacere. Înscrierile la maraton sunt încă deschise 🙂

Un proverb african spune că “este nevoie de un sat întreg pentru a crește un copil”. ”Noi am lansat: satul PEDITEL prin care 1 milion de copii să aibă acces gratuit la un medic pediatru, la orice ora din zi și din noapte. Pentru că ne-am promis nouă, că nu mai lăsăm niciun copil în urmă. Un pas mic pentru ține, un impact enorm pentru copii”, spune Cristina Grigore, fondatorul PEDITEL.

Fiecare kilometru alergat se transformă în consultații pediatrice telefonice gratuite pentru copii. Cei care vor să alerge, vor sprijini Fundația Părinți din România în cauza “PEDITEL ajută gratuit 1 milion de copii”. Misiunea lor este ofere acces gratuit, non stop la un medic pediatru, fiecărui copil din România și Diaspora care are nevoie de asistență medicală, oricând și oriunde.

Realitatea îngrijorătoare în România:
○ 600.000 de români trăiesc în peste 300 de localități fără acces la un medic.
○ Anual, peste 2.500 de medici pleacă din România.
○ Peste 60% deficit de medici pediatri.
Suntem singura țară din UE unde consultația pediatrică nu este decontată, rămânând, din păcate, contra cost.

Ce face PEDITEL?

PEDITEL este singurul serviciu gratuit, non stop de telemedicină pediatrică. În 10 ani de funcționare, peste 750.000 de copii care trăiesc în 6.000 de sate, comune, cătune și orașe din România și peste 27 de țări, au primit asistență medicală pediatrică. Cei 45 de medici PEDITEL au oferit sprijin și alinare pentru 1.5 milioane de de părinți. În 2025 PEDITEL și-a propus să ajungă la 1 milion de copii ajutați.