Medicamentele viitorului sunt create de cercetătorii Facultății de Farmacie din cadrul Universității de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” din Cluj. Acești cercetători, care se bucură de un prestigiu considerabil în lume, au acum acces la dotări de ultima generație.
Aceste echipamente sunt incluse în dotarea Centrului de Cercetare privind Dezvoltarea Medicamentului. Acest centru funcționează într-o clădire istorică. Este vorba de ”Farmacia B”, un imobil ridicat în anul 1913.
Centrul de Cercetare privind Dezvoltarea Medicamentului a fost realizat cu ajutorul unui proiect cofinanțat de Uniunea Europeană, în valoare de 30 de milioane de lei. Prin intermediul acestui proiect, au fost amenajate 13 laboratoare de cercetare, 5 laboratoare didactice, 6 săli de lucrări practice și 10 birouri pentru personalul academic, spune rectorul Universității de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu”, prof. dr. Anca Dana Buzoianu.
Aceste laboratoare de înaltă performanță susțin cercetarea științifică de cel mai bun nivel și asigură transferul tehnologic dinspre mediul academic spre cel de afaceri. Deja, specialiștii Facultății de Farmacie colaborează cu industria farmaceutică pentru a realiza la Cluj medicamentele viitorului, spune decanul facultății clujene, prof. dr. Geanina Crișan.
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: