Conferința regională RBL (Romanian Business Leaders) Cluj din 25-26 februarie 2026 aduce în prim-plan situații concrete din business, necesitatea unui salt strategic pentru valorificarea potențialului uriaș al unei economii românești diversificate, dar insuficient exploatate, oportunitățile sau soluțiile la problemele reale cu care se confruntă mediul de business atât la nivel regional, la nivel de țară, cât și la nivel internațional. Află detalii de la Gabriel Prefac, coordonator parteneriate RBL, invitat la România via Cluj.
Romanian Business Leaders, o organizație apolitică, neguvernamentală și non-profit care reunește antreprenori și lideri de business din România.
Pe scurt, este „vocea” antreprenorilor care vor să facă România o țară mai bună prin proiecte concrete, nu doar prin critică.
Evenimentul reunește specialiști și experți din România, participanți din mediul de afaceri, administrație publică, universități și centre de cercetare, diaspora profesională, organizații relevante pentru dezvoltarea regională și națională.
Participanții de la Conferința regională RBL Cluj vor avea parte de mese rotunde de lucru. Totodată, participă la discuțiile despre „România Competitivă” – tema celei de-a VIII-a ediții, alături de invitații prezenți, precum:
- Mircea Abrudean, Președinte al Senatului României
- Barna Tánczos, Viceprim-ministru al României
- Alina Gîrbea, Secretar de stat Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene
- Sergiu Manea, CEO Banca Comercială Română
- Felix Pătrășcanu, Managing Partner FAN Courier
De la o discuție despre trecerea de la România Competitivă – de la economia „proiectelor” la economia „orchestrării”?, într-o fereastră de oportunitate critică (2025-2035) în care se reconfigurează hărțile puterii globale, la o discuție despre România Competitivă – Context, Geopolitică și Strategie, moderate de Claudia Indreica, CEO Psihoselect, și de Dan Pitic, CEO Ax Perpetuum.
Cine face parte din RBL?
Comunitatea este formată din peste 600 de antreprenori, susținători ai comunității, implicați voluntar în proiecte de educație, antreprenoriat și bună guvernare.
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos:

















