Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au învins miercuri, 19 octombrie, pe teren propriu, formația Cedevita Olimpija Ljubljana, scor 94-76, în cea de-a doua etapă din EuroCup. Aceasta a fost, totodată, prima partidă disputată de elevii lui Mihai Silvășan în fața fanilor, după șapte meciuri jucate în deplasare, încă de la finalul lunii septembrie. Întreaga cronică a partidei este disponibilă AICI.
Antrenorul clujenilor a evaluat, în conferința de presă organizată la finalul duelului cu formația slovenă, atât jocul echipei sale, cât și impactul pe care publicul prezent în Sala Polivalentă l-a avut în obținerea acestei victorii. Declarațiile tehnicianului, respectiv cele ale jucătorilor Stefan Bircevic și Leo Meindl, sunt disponibile în materialul de mai jos.
Stefan Bircevic a fost desemnat MVP-ul partidei, cu 24 de puncte marcate și șase recuperări. Leo Meindl s-a remarcat, încă o dată, pentru campioana României, cu un double-double, format din 19 puncte marcate și 11 recuperări.
Până la următorul duel din competiția europeană, care va avea loc marți, 25 octombrie, tot în BT Arena, formația clujeană va primi vizita rivalei de tradiție CSU Sibiu, în cea de-a patra etapă din Liga Națională de Baschet Masculin. “Derby-ului Ardealului” este programat sâmbătă, 22 octombrie, de la ora 20:15.
VEZI ȘI:
U-BT Cluj-Napoca învinge la scor Olimpia Ljubljana, la meciul de revenire în fața fanilor
U-BT Cluj-Napoca revine în fața fanilor, pentru al doilea duel din EuroCup – ce a declarat Silvășan
U-BT Cluj-Napoca, învinsă în ultimele secunde de JL Bourg – final dramatic în Franța
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: