Montana Câmpeni și-a deschis magazin la Cluj – Mobila din lemn masiv, apreciată de aristocrații europeni

0

Unul dintre cei mai apreciați producători de mobilă din România, Montana Câmpeni, își deschide un magazin de prezentare la Cluj. Montana Câmpeni este un producător de mobilier din lemn masiv, care a creat piese care au ajuns în numeroase castele și case de vacanță ale aristocraților europeni, din Marea Britanie până în țările scandinave.

Directorul general al Montana Câmpeni, Sorin Sălăgean, spune că, după 30 de ani de activitate pe piețele internaționale, echipa sa a considerat că este pregătită pentru a activa pe piața clujeană, care este una dintre cele mai pretențioase din Europa. Magazinul de prezentare (showroom) nu va include doar piesele de mobilier din lemn masiv produse în inima Munților Apuseni, ci și alte obiecte fabricate de producătorii români și care transformă o simplă casă în locul numit ”acasă”.

Magazinul Montana Câmpeni este localizat pe strada Bună Ziua, numărul 12A, într-o zonă în plină dezvoltare. Acest magazin ar urma să reprezinte un model pentru alte câteva zeci de magazine din întreaga țară. Mobilierul oferit nu este unul scump, deși are calitatea premium. Sorin Sălăgean afirmă că este un raport excelent preț/calitate. Mobilierul este din esență de stejar, din rășinoase sau din tei.

Alături de Sorin Sălăgean, printre acționarii Montana Câmpeni se numără și omul de afaceri Nicolae Rațiu, fiul regretatului om politic Ion Rațiu, liderul exilului democratic românesc. Această fabrică din Munții Apuseni continuă tradiția moților care mergeau cu ciubere în toată țara și până în Viena. Temelia fabricii a fost așezată în anii 1970 și, de la bun început, s-a consacrat drept un actor activ de piețele de export.

banner