Conform tradiției, Moș Nicolae le aduce cadouri copiilor în noaptea dintre 5 și 6 decembrie, data la care este sărbătorit, în bisericile apostolice, sfântul Nicolae. Totuși, copiii clujeni vor avea parte mai devreme de o surpriză, deoarece luni, 5 decembrie, Moș Nicolae va fi prezent la Târgul de Crăciun din Piața Unirii, pentru a se întâlni cu aceștia. Organizatorii au pregătit și alte evenimente interesante, în deschiderea noii săptămâni.
Reprezentanții evenimentului din Cluj-Napoca au anunțat programul pentru ziua de luni, care include activități interesante pentru toți copiii și nu numai. Atelierul creativ din căsuța Moșului: Steluța de Crăciun își va deschide porțile la ora 16:00, astfel încât, timp de două ore, copiii pot desfășura diferite activități alături de însoțitori.
Moș Nicolae va ajunge în Târgul de Crăciun la ora 17:30, iar organizatorii nu au dezvăluit încă care sunt surprizele pe care acesta le-a pregătit pentru copii. “Breaking news! Vine azi Moșul + alte surprize faine”, sunt singurele detalii precizate în anunțul făcut pe pagina de Facebook a târgului.
Spectacol Pinocchio și concert Iuliana Beregoi, în încheiera zilei de luni
Un spectacol muzical Pinocchio va avea loc, de la ora 19:00, pe scena amplasată în Piața Unrii din Cluj-Napoca, iar, o oră mai târziu, Iuliana Beregoi (18 ani), una dintre artistele din România preferate de către copii, îi va încânta pe aceștia cu un concert mult așteptat.
În weekend-ul precedent, participanții s-au putut bucura de alte surprize inedite, printre care se numără prezența lui Mickey și Minnie Mouse, un concert tradițional de colinde sau școlile de muzică Rock Academy, respectiv Voltaj Academy.
VEZI ȘI:
260 de drone au luminat cerul Clujului într-un spectacol inedit, de Ziua Națională a României
Clujul are, din nou, Târg de Crăciun – Care sunt surprizele pregătite de organizatori
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: