Rețeaua de oftalmologie „Dr. Holhoș” inaugurează la Cluj-Napoca a cincea sa clinică la nivel național, cu servicii medicale unice în Transilvania. Aceasta aduce, în premieră în județul Cluj, tehnologia laser SMILE PRO și operația laser Presbyond pentru prezbitism. La clinica din Cluj se vor realiza toate tipurile de operații laser pentru reducerea dioptriilor.
Medicul chirurg oftalmolog Teodor Holhoș explică: ,,eu fac aceste operații în domeniul oftalmologiei deja de mai bine de 10 ani și îmi plac foarte mult, mă simt norocos că am găsit un domeniu și fac ceva care îmi place și fac de la cele mai complexe operații pe retină, operații care necesită o abordare chirurgicală sofisticată din partea chirurgului, fac operațiile de vitrectomie în sfera retinei, dezlipire de retină, găuri maculare, peeling de membrană pe retină cu inverting flap și aceste operații pe retină sunt considerate cele mai grele operații tehnic pentru chirurg din toată sfera oftalmologiei. Fac și operațiile de cataractă, schimbare de cristalin, aceste operații sunt considerate ușoare, o operație durează 3 minute – operația de cristalin, folosim cristaline multifocale de la Zeiss și Johnson, sunt foarte bune și pacienții pot scăpa de ochelari și la distanță și la intermediar și la aproape. Dar operațiile acestea sunt considerate ușoare față de retină, care pot dura și 2 ore.
Directorul general al rețelei Dr. Holhoș subliniază: ,,avem și aparate pe care le vom folosi în premieră laser pentru reducerea dioptriilor, în premieră în Transilvania, laserul se numește SMILE PRO și așteptăm să vină cât de repede în clinica noastră. Vom avea și servicii de optică, de prescriere de dioptrii, din acest punct de vedere avem o gamă largă de rame și cele mai bune lentile pe care le putem găsi la ora actuală pe piață.
Clinica „Dr. Holhoș” Cluj-Napoca se află pe strada Între Lacuri, la nr. 30A, și este deschisă de luni până vineri între orele 8:00 și 18:30, iar sâmbăta între orele 10:00 și 14:00. Lista completă de investigații și proceduri poate fi consultată pe www.drholhos.ro.
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: