O nouă ediție Electrified Days & Family a pus la dispoziție modele Toyota pentru testare la Cluj

0
Cea de-a noua ediție Electrified Days & Family Fun, organizată de Toyota Cluj-Napoca (Profi Auto SRL) a avut loc între 7-9 Iunie în parcarea Vivo Mall. Au fost trei zile de test-drive, jocuri și distracție pentru toată familia! Participanții au putut încerca modele precum Toyota Hybrid, Plug-In Hybrid sau electrice, iar cei mici s-au distrat pe circuitul cu mașinuțe, în zona de activități sportive sau la locul de joacă pentru copii. Au fost disponibile pentru test-drive modelele: Yaris, Yaris Cross, gama Corolla, Toyota C-HR, Prius, RAV 4 Hybrid și Plug-in, Aygo, Hilux, Camry, Highlander, BZ4X și Lexus NX.
Această ediție i-a avut ca invitați pe piloții de raliu Norbert și Francesca Maior, care au împărtășit din experiența lor în acest sport și au luat parte la sesiunile de test-drive. De asemenea, și fetele de la echipa de baschet „U” au ajutat publicul să exerseze aruncările la coșul de baschet.
Participanții s-au putut distra jucând baschet și turnball în Zona de sporturi sau relaxa cu limonadă, gustări, cafea sau ciocolată caldă din parte casei. Atât cei mici, cât și cei mari s-au întrecut în circuitul de mașinuțe cu telecomandă.