Obosit de nu-ți mai revii? S-ar putea să fie burnout – vezi cum îl poți recunoaște și combate

1

Oboseala ne încearcă pe mulți, dar își are rostul ei, pentru că cine muncește, obosește. De cele mai multe ori, oboseala vine din stilul nostru de viață, dar poate avea și un sunstrat organic, adică este asociată cu boli cronice sau acute. Vorbim la Doctor online despre burnout, cu terapeutul Cristina Varo.

Burnout sau sindromul epuizării profesionale vine pe un fond al unei efort intens în domeniul profesional.

Etapele burnout-ului

În prima etapă, există o stare de însuflețire, ca atunci când o lumânare arde. ”Venim cu foarte mult entuziasm la locul de muncă, în care vrem să schimbăm lumea, vrem să facem ceva fantastic, să creăm ceva minunat în locul în care suntem. La început este această stare de însuflețire, de entuziasm, pasiune, în care vrem să punem la dispoziția celorlalți tot ce avem noi mai bun.

După acest entuziasm, oamenii se confruntă, de obicei, cu o etapă de stagnare, în care vezi că, de fapt, tu nu ai niște realizări pe măsura expectanțelor tale, pentru că standardul tău, efortul pe care l-ai depus este atât de mare, iar rezultatul pe care îl vezi nu este pe măsura dorințelor tale, pentru că uneori ești doar o verigă dintr-un lanț. În plus, nici nu ești recompensat financiar sau emoțional, intelectual. Este un alt aspect important.

Atunci apare o stare de stagnare. Descoperim că nu se întâmplă nimic sau nu este pe măsura eforurilor depuse și apare etapa de frustare. În această etapă începem deja să mocnim. Flacăra tot pâlpâie, e tot mai sensibilă și apare frustarea. (…) Oamenii sunt obosiți, tracasați. Ultima fază e de deznădejde, de apatie, deprimare”, a explicat terapeutul Cristina Varo.

În ultima fază a burnout-ului apare starea de apatie, de deprimare, de lipsă de concentrare, de motivație, pierderea încrederii în sine, a capacităților personale de a presta, de a fi bun, ba chiar lipsa poftei de mâncare, pierderea apetitului sexual și insomnia. Unele simptome seamănă cu cele ale depresiei.

Cum putem combata burnout-ul?

Cei care ajung în burnout sunt, de obicei, oameni competitivi, perfomanți, cu înalte standarde de perfomanță, cu vise de afirmare.

”Ceea ce putem face este această actualizare sau ajustare a resurselor nostre cu ceea ce este în afară”, explică Cristina Varo.

Este foarte important ca oamenii să aibă preocupări, să își facă timp pentru ei, hobby-uri, timp pe care mulți nu și-l oferă. Sportul, plimbările în natură sunt și ele foarte importante în reechilibare.

”Obișnuiesc să le spun oamenilor să facem din viața noastra ordinară o viață extraordinară. Adică mici preocupări, hobby-uri, o plimbare prin natură, prin parc, să admiri un copac, o floare sunt foarte relaxante pentru noi și ne încarcă cu energie. Și atenție mare la somn și la alimentație”, mai spune terapeutul clujean.

Când ajungi în burnout, ai nevoie de ajutor de specialitate. „Este ca un chirurg care nu se poate opera pe sine. Are nevoie de un alt chirurg și e important să te lași ajutat. Aceasta este o altă capcană în care cad oamenii când ajung în burnout”, a mai spus Cristina Varo.

Ce n-am învățat din primele 4 valuri ale pandemiei: ce nu te omoară NU te face neapărat mai puternic

 

banner