Pensia specială crește cu 211 lei, pensia normală cu 2 lei

0

Deputatul USR Claudiu Năsui atrage atenția asupra faptului că pensia specială medie a crescut cu 211 lei, în ultimele patru luni, în timp ce pensia medie normală a crescut cu 2 lei. Spune că aceste majorări arată că pensia specială medie a crescut de 105 ori mai mult ca pensia medie normală.

“De când s-a instalat guvernul Ciolacu, pensia specială medie a crescut de 105 ori mai mult ca pensia medie normală.

Asta e sistemul pe două viteze al pensiilor speciale. Sistemul pe care promitea dl. Ciolacu că îl reformează de urgență prin convocarea unei sesiuni extraordinare a parlamentului în vară. Dar PSD și PNL erau plecați în vacanță așa că a lăsat-o pe toamnă. Între timp pensia medie normală a crescut cu 2 lei, cea specială cu 211 lei.

Și acum cum îl reformează? Vârsta de pensionare pentru magistrați va ajunge la 60 de ani abia în 2063. Da, ați citit bine, marea reformă a domnului Ciolacu se finalizează când va avea 94 de ani. Și culmea e că tot speciali rămân și se vor pensiona mai devreme ca românii obișnuiți.

Cireașa de pe tort? În timp ce ni se spune că pensiile speciale garantează independența magistraților, Agenția Națională de Integritate anunță că o judecătoare are o avere nejustificată de 6 milioane de euro. Concluzia: se va bucura de pensie specială de peste 10 ori mai mare ca pensia normală.”, declară deputatul USR Claudiu Năsui, pe pagina sa de Facebook.

VEZI ȘI:

ISU Cluj desfășoară joi și vineri exerciții ample în Cluj-Napoca – unde vor avea loc

INCENDIU în Aeroportul Luton – Zborurile Cluj-Londra/ Luton, ANULATE

Clujul a fost inclus în topul celor mai sigure oraşe din lume în 2023