Peste 130 de misiuni aviatice au fost executate de piloții clujeni în primele trei luni din 2023

0

Piloții Unității Speciale de Aviațe Cluj-Napoca au fost trimiși, în primele trei luni ale anului 2023, în 134 de misiuni operative, desfășurate pe întreg teritoriul național. Dintre acestea, 94 au constat în intervenții SMURD, în urma cărora cel puțin 50 de persoane au primit asistență medicală de urgență sau au fost transferate în unitățile spitalicești din zona incidentelor.

Misiunile de salvare au fost realizate în trei puncte de operare aeromedicale, astfel încât 76 de intervenții au avut loc în localitatea Jibou, 17 în Caransabeș, respectiv una în București. În timpul acestora, piloții clujeni au efectuat aproximativ 95 de ore de zbor, iar misiunile au fost duse la bun sfârșit în deplină siguranță aeronautică.

De asemenea, în primul trimestru al acestui an, piloții Unității Speciale de Aviație Cluj-Napoca au beneficiat de peste 40 de ore de instructaje necesare în vederea obținerii calificărilor și specializărilor specifice activității de zbor. În total, în cele trei luni, au fost executate, cu ajutorul elicopterelor aflate în dotare, 136 de ore de zbor.

Totodată, personalul din Centrul Operațional al unității clujene a coordonat un număr de 277 de misiuni aeriene în primele trei luni ale anului 2023, astfel încât misiunile să poată fi desfășurate cu un grad de risc cât mai redus. În continuare, piloții Unității Speciale de Aviație Cluj-Napoca sunt pregătiți să intervină în misiuni aeromedicale, de ordine și siguranță publică.

Nu pierde nimic: Urmărește Via Cluj TV și pe Google News!

VEZI ȘI:

Clujul va avea o ambulanță aeriană pentru copii și adulți – află cât costă avionul și cum poți ajuta

MAI recrutează viitori piloți de elicopter – vezi unde poți să te înscrii

Lideri europeni din industria aviatică, reuniți la Cluj – La ce ne putem aștepta în viitor, dacă zburăm cu avionul