Primăria Cluj face Casa Memorială Doina Cornea însă o parte din lucrurile dizidentei sunt scoase la licitație INVITAT CRISTIAN IVANEȘ

0

Primăria Cluj face Casa Memorială Doina Cornea iar fiul acesteia, Leontin Iuhas, vinde la licitație o parte din lucrurile care i-au aparținut dizidentei. Observația a fost făcută de jurnalistul Cristian Ivaneș, cel care, acum un an, a cerut titlul de cetățean de onorare postmortem al municipiului Cluj-Napoca pentru Doina Cornea și o decizie de Consiliu Local prind care o stradă din oraș să poarte numele dizidentei anticomuniste. Cristian Ivaneș a fost invitatul lui Raul Chiș la emisiunea România Via Cluj.

Presa a scris de curând că 28 de obiecte care i-au aparținut Doinei Cornea au fost scoase la licitație, pe artmark.ro, în cadrul „secțiunii caritabile pentru sprijinirea Casei Memoriale „Doina Cornea”. Dar în ce fel ar putea sprijini înstrăinarea obiectelor proiectul Casei Memoriale, se întreabă Ivaneș.

Nu există, spune Cristian Ivaneș, nicio garanție a faptului că obiectele Doinei Cornea, deja vândute, vor ajunge vreodată exponate în Casa Memorială. De aceea, el cere Primăriei Cluj să cumpere ce se mai poate cumpăra.

Basca de 50 de euro…

Au fost scoase la licitație ceasul de mână al Doinei Cornea, marca Eterna, cu un preţ de pornire de 100 de euro, celebra bască din lână – 50 de euro, una dintre cele trei păpuşi (de la 100 de euro), procurate de Doina Cornea să îi servească drept obiect pentru trimiterea clandestină de texte către personalităţi din străinătate sau biroul de lucru al Doinei Cornea (preţ de pornire de 400 de euro).

Jurnalistul clujean a vorbit în emisiune și despre necesitatea acordării titlului de cetățean de onorare postmortem Doinei Cornea și despre reparația morală pe care ar putea să o facă UBB în cazul dizidentei comuniste, concediată de universitate din cauza opiniilor sale politice.

În ședința de Consiliu local de marți, 15 decembrie, a fost aprobată o Hotărâre de Consiliu Local privind cumpărarea și transformarea în casă memorială a imobilului în care Doina Cornea a locuit mare parte a vieții. Banii alocați: 283.000 de euro. Leontin Iuhas spune că banii vor fi utilizați pentru înființarea Fundației Doina Cornea.

Totodată, în luna iulie a acestui an consilierii locali au aprobat schimbarea denumirii străzii Alba Iulia – strada pe care se află imobilul – în strada „Doina Cornea”, însă Cristian Ivaneș spune că pentur moment nu au fost montate și placuțe cu denumirea noii străzi.

Cine a fost Doina Cornea

Doina Cornea a difuzat înainte de 89 zeci de texte și proteste prin Radio Europa Liberă, post interzis în România pentru că era critic față de regimul Ceaușeascu.

În 1983 a fost destituită de la universitate (a fost conferențiar la Filologie, UBB) și supusă unor anchete, interogatorii și bătăi.

Împreună cu fiul ei, Leontin Iuhas, a răspândit 160 de manifeste de solidaritate cu muncitorii din Brașov care au protestat la 15 noiembrie 1987.

Au fost arestați și închiși timp de 5 săptămâni. Doina Cornea a fost permanent haituită, agresată de securitate până în ziua revoluției, la care a participat activ.

După 22 decembrie 1989, a fost cooptată în Consiliul Frontului Salvării Naționale, însă a demisionat după ce a constatat că structura era inflitrată masiv de comuniști.

A fost apoi unul dintre fondatorii Forumului Democrat Antitotalitar din România, o primă mișcare de unificare a opoziției democrate din care s-a format ulterior Convenția Democrată din România (CDR).

În 17 noiembrie 1989, Doina Cornea primea titlul de Doctor Honoris Causa al Universității libere din Bruxelles, o recunoaștere internațională a abnegației, demnității și curajului ei deplin în lupta pentru drepturile omului și împotriva totalitarismului din România.

Doina Cornea a primit un mare număr de distincții, titluri și premii, printre care: – Premiul „Thorolf Rafto” (Norvegia, 1989) – Legiunea de Onoare în grad de Ofițer (Franța, 2000) – Ordinul „Steaua României” în grad de Mare Cruce (2000) – Legiunea de Onoare în grad de Comandor (Franța, 2009) – Din partea Regelui Mihai a primit Crucea Casei Regale a României (2009).

Doina Cornea a decedat la 4 mai 2018, în locuința sa din Cluj-Napoca și a fost înmormântată în Cimitirul Central din municipiu cu onoruri militare.

Citește și

Casa Doinei Cornea, cumpărată de primărie, o parte din obiectele personale, scoase la licitație

banner